Tenisi uzi.

Mai nou am dezvoltat un fel de cultură pentru lucrurile pe care le urăsc. Pentru că mă simt aşa un pic blestemată. Chestiile micuţe pe care le plac sunt acum aşa de uşor de iubit ca nişte insuliţe roditoare în mijlocul unei întinderi de ocean sărat ca naiba.

Îmi plac listele, aşa că o sa fac o listă faină rău cu lucrurile care nu mi-au plăcut săptămîna asta:

-tenişii uzi. Tenişii uzi în bălţile oraşului sau în iarba udă a pădurilor la 5 dimineaţa. Şi mai ales imposibilitatea să te descalţi imediat şi să-ţi bagi picioarele într-un cuptor, de exemplu. Sau în capul cuiva.

- melodia aia a lui Smiley, Acasă. Nu o urasc neaparat pentru ca ăştia de la radio o dau încontinuu pe fm ci pentru ca îmi provoacă o stare naşpa. Şi mă face să-mi amintesc lucruri pe care aş prefera să le uit.

-alegerile . Urăsc să aleg între 2 oameni pe care îi iubesc, dar care se urasc. Sau se iubesc.  Dar de la care nu pot să mai aştept nimic bun. Nu înţeleg. Cum poţi declara că iubeşti dacă ai atât de multă ură în tine încât, de fiecare data când vezi pe acel cineva, îţi vin în minte 1000 de moduri de a ucide? Unele chiar nedescoperite de oamenii de ştiinţă.

-laptele cald. Îmi face rău. Sunt o mare băutoare de lapte dar nu-l suport dacă e încalzit, fiert sau dezmorţit pur si simplu. Beau tone de lapte, rece, nefiert cu zahăr si scorţişoară. Pe ăla il iubesc. Ăl’ cald e un rahat.

-aluniţele. Urăsc să-mi crească aluniţe pe corp, la momentul total nepotrivit şi locul să mi se umfle cât China.

-reproşurile. Şi acuzaţiile nefondate. OOOO, ce le mai urăsc. Ură pe termen lung.

- lipsa netului. Ştii cum se zice, BUT WITHOUT WIFI, I’M NOTHING. Aşa şi eu. Încă aştept să îmi bage netu’. Probabil mai am de asteptat.

-telenovelele.

-lipsa ţigărilor.

-cand imi închide cineva în nas. La telefon.

-ţânţarii. Micii slujitori ai lui satan, sugători de sânge nevinovat. Ce le-am facut eu, dom’le? Ce le-am facut?!

-insomnia.

-frigul de dimineaţă, dupa ce te ridici din aşternut. Zic aşternut, pentru ca eu nu dorm în pat. Dorm pe jos.

-pânzele de paianjen.

P.S. Dar, după toată săptămâna, două lucruri au rămas frumoase. Două cărţi. Strada Sobolanilor, cadou primit de la Printesa mea, a cărei dedicaţie am observat-o abia acum (mulţam fain, imbecila mea preferată). Şi Castelul prinţesei de caramel. Delicioase.