Si-am facut-o si pe asta.Ma intreaba al meu ca ce facem de 1 mai, in ideea ca oricum el deja vorbise cu un prieten sa mergem la Herculane. Cum mie mi indiferent, pana la urma am ajuns. In Parang.
M-am pregatit sufleteste pentru urcat, efort, rezistenta, frig ca noa, nu ma inteleg prea bine cu plamanii mei dar chiar m-or surprins. Am rezistat eroic pana in ultima zi.
Joi seara am urcat vreo 2 ore pana La Razvan si o fo fain. Greu cu rucsacurile, greu cu lenea (trebe sa ma apuc de alergat, gata) dar am ajuns. Si cand am dat de caldura din camera ne-am transformat in 2 bursuci si-am sforait pana dimineata. Metaforic vorbind.
Ziua de 1 mai a fost cea mai superba ever. Am urcat, am urcat, am urcat pana cand fiecare gura de aer trasa in piept s-a transformat in mici pumnale ascutite si ochii imi lacrimau din cauza vantului. Totusi, cu fiecare pas totul mi se parea mai frumos, mai aproape, imi crescusera aripi. Nu-mi mai era frica, daca alunec, daca pic pe undeva, daca nu o sa pot urca pana sus. Mi-am dresat respiratia si-am continuat sa urc. A fost fenomenal. Sus in varf, la peste 2000 de metri aveam toata lumea la picioare. Noi. Din partea mea, putea sa vina sfarsitul lumii. Cel mai important lucru, cand el mi-a zambit tinandu-ma de mana, atunci am hotarat ca vreau sa traiesc o viata in care sa fac zilnic, sau daca nu cel putin saptamanal, un lucru care ma sperie. Pentru ca nu sunt singura si e mereu acolo cand nu am curajul sa pasesc inainte.
Nici nu stiu cum sa descriu ce am vazut. Nu cunosti senzatia numai daca urci ore intregi, prin noroi, zapada, pe pietre, urci pieptis pana simti ca nu mai ai nici o vlaga in tine. Cand esti sus si te uiti in jur, la intinderile de zapada, la profilurile celorlalte creste langa tine simti ca ai realizat ceva important si asta te schimba. Sincer, sunt mandra de mine ca am reusit sa urc atat de sus. Data viitoare o sa urc si mai sus. Ba dum tsss.
Asa ca i-am urmat exemplul salbaticului de barbat ce radea de mine si mi-am dat drumul in jos, pana m-am pravalit peste el. Iuhuuuu. Da, am luat-o si un pic pe langa traseu ca se lasese o ceata de nu mai vedeai in 3 metri. Dar am ajuns cu bine jos, la gratar, ca doar de aia scriu eu amu.
Oo era sa uit. Am avut cel mai fermecator ghid. O catelusa super curajoasa care mi-o castigat tot respectul. Ne-o condus pana sus, in Carja si astepta dupa noi de fiecare data cand cineva ramanea in spate. La coborare ne-am dus direct dupa ea, era perfecta. A rezistat peste 8 ore cu noi si de-abia o mancat cand ne-am oprit si noi sa mancam. Nici nu stiu cum o cheama, dar i-am lasat in fata cabanei cate ceva, sper ca ea le-o gasit.
Sambata o plouat si-o fo aiurea deci am mancat si ne-am uitat la filme toata ziua. Numa bine.
Duminica.. Uuuu am coborat pentru prima data in viata mea cu telescaunul. Stiu ca nu pare mare lucru dar pana mea, prima data, alea alea, va dati seama. Imi batea inima ca la un pui speriat. Daca pic, daca nu apuc sa ma pun cum trebe, daca scap ghiozdanul jos, daca... Normal ca nu s-o intamplat nimic. Al meu radea de mine ca ma minunam ca proasta cat de aproape parea valea de sus. Mi s-a parut, in astea 3 zile ca sunt un fel de uriasa pntru ca toate erau asa mici fata de mine. I'm a SuperOrange!!Hm dupa-masa am pedalat vreo 20 si ceva de kilometri pana pe Jiet si prin Petrila inapoi pe tancul lui. Jesus, are niste suspensii bike-ul ala asa fain merge, vreau si eu. Desi fundul meu ma contrazice, dar asta nu conteaza.
Absolut toate zilele astea au fost superbe, atat de pline, ca trebe sa stau un timp sa-mi amintesc tot ce am facut si ce-am simtit si-am vazut. Multumesc, barbosule.
P.S. Urmarile? Sunt cobza de racita, m-o ars soarele pe fata ca nu-mi mai simt pielea si seaman cu Rudolf, am vanatai pe maini, picioare si o julitura in genunchi. NU REGRET NIMIC.
