Nu doar frunze…

Hai sa-ti pun o intrebare simpla. Te-ai intrebat vreodata care e smecheria cu frunzele care hotarasc, asa de capul lor, sa se ingalbeneasca si sa se vestejeasca atunci cand vine toamna? Oare de ce neaparat toamna ci nu primavara, sau in toiul verii de exemplu?

De ce atunci cand suntem mai nostalgici, mai ocupati cu munca sau scoala sau frigul, exact atunci decid ele ca “Gataaa, e timpul sa ne luam la revedere de la tata Copac si mama Creanga si sa ne incepem lunga/scurta calatorie pana spre indepartatul si vesnicul Necunoscut-Pamant!”… unde, invariabil, completez eu, se transforma in huma. Adica in materialul din care se vor naste alti tatici-copaci, alte frunze fandosite sau modeste si ciclul se va relua cu punct si de la capat.

Cred ca frunzele sunt niste suflete foarte modeste si pline de bunatate. Ma rog, unele dintre ele. In principal pentru ca iti ofera cel mai clar semn de reinnoire a naturii primavara, te umbresc in cele mai toride veri si parasesc anul exact in perioada in care suntem cel mai vulnerabili si predispusi spre depresie tomnatica, oferind odata cu disparitia lor un spectacol incredibil, acompaniat de fosnete suave si alintatoare si inundat de miros colorat in zeci de nuante.

Frunzele nu sunt doar frunze. Nu sunt doar un subiect al botanicii sau unul al pozelor de toamna, cand nu nega, si tu ti-ai ascuns macar o data nasul pentru o fotografie dulce. Frunzele sunt fiinte.

Sunt suflete ce pocnesc intr-o explozie verzuie la inceputul primaverii si nu se cearta ca toate sunt la fel, dichisite intr-o singura culoare. Se zbat sa traiasca in sanul mamei Creanga, sa nu fie smulse inainte de vreme, pentru ca oricum traiesc mai putin de un an. Iar cand Toamna isi invarte odata ochii vulturesti peste intreaga suflare si isi coboara toata imparatia pe pamant, frunzele se maturizeaza, isi inteleg menirea si isi orchestreaza cu gingasie trecerea in nefiinta, asa incat sa bucure ochii tuturor celor care sunt martori.

Pun pariu ca pana si pasarile ce isi iau zborul spre tari mai calduroase se bucura de jocurile frunzelor. Doar ele pot alinta cu delicatete obrajii trecatorilor cuprinsi de grijile vietii de zi cu zi, si sa le fure un zambet, macar pentru o clipa.

Verzi, ruginii, galbene, portocalii, caramizii, oricum ar fi ele, frunzele sunt izvor de viata si dragalasenie, marturie a naturii care stie cum sa-si ia ramas-bun de la un an si sa intampine altul nou.