marți, 21 aprilie 2015

Inainte sa adorm. Recenzie.

     Ioooi asa o carte faina am citit. Bine, nu e chiar printre cele care ma impresioneaza de sa ma gandesc saptamani la ce-am citit dar m-o tinut cu ochii in laptop vreo 4 ore, pana am terminat-o. Si avand in vedere faptul ca nu-mi place sa citesc de pe laptop, asta e o realizare.

     Cartea se cheama "Inainte sa adorm" de S.J. Watson, are numa' 317 pagini deci nu e mult (asta e pentru voi, lenesilor) deci la un ritm de citire normal, in cel putin 3 zile o terminati. Asta daca nu va prinde, ca si pe mine, si o dati gata mai repede decat am facut-o eu. Mi se pare ca e si un film, aparut in 2014, cu Nicole Kidman, Colin Firth, Mark Strong si-asa mai departe la care o sa ma uit sa fac o comparatie (SI pentru ca n-am inca nici un Dumnezo sa ma apuc de licenta) si daca o sa am chef, poate o sa scriu si despre film. Poate.

      Cartea am sustras-o de-aici, pentru ca nu ii deschisa biblioteca la ora asta si plus imi plac chestiile moka. Si mai sunt o gramadoaie de carti acolo, care imi fac cu ochiul.  Deste cartulie am aflat de aici.

      Tehehe. Cred ca ma apuc de recenzie de carte, sunt minunata, nu-i asa?

      Ok, sa intram in pita. Cartea e un best-seller mondial(nu ma mir), un thriller psihologic care te tine cu sufletul la gura si e scris lejer, in stilul unul jurnal pentru ca, mare parte din ea, e de fapt jurnalul Christinei Lucas, o scriitoare de 49 de ani care sufera de o forma mega rara de amnezie. Femeia se trezeste in fiecare dimineata intr-un pat strain, langa un barbat la fel de strain cu gandirea unei fete de 20 de ani. Inchipuie-ti socul, cand merge la baie si isi vede fata in oglinda (stiu ca toti avem fete nasoale dimineata, dar nu asta e ideea aici). E cu 20 si ceva de ani mai batrana, afla ca e casatorita de mult mai multi ani cu barbatul langa care s-a trezit, Ben si in urma unui accident groaznic, a ajuns asa. Aiurea, nu?

      Christine nu stie cine e barbatul pe care se presupune ca-l iubeste si care o iubeste la nebunie, nu-si aminteste nici cum a ajuns asa si, practic, in fiecare zi, trebuie s-o ia de la capat, pentru ca memoria ei nu ii permite sa stocheze amintiri mai mult de 24 de ore.

      Partea si mai aiurea e cand, in urma sfatului primit de la doctorul Nash, cu care face terapie in secret, tine un jurnal si ajunge sa puna cap la cap tot felul de chestii care nu se potrivesc. Cum iti dai seama ca ceva nu e in regula? Pe prima pagina a jurnalului e scris "Sa nu ai incredere in Ben" (sotul). Aiaiaiiaiaiaiai. Suspans. Soc si groaza.

       Minciuni, paranoia, rasturnari de situatii care iti fac inima sa o ia razna, aparitii ale unor personaje surprinzatoare si actiune ce iti pune sinapsele la treaba, cam asta e tot ce pot sa zic. Cartea asta o citesti cum se uita duduile la telenovele, sau am citit-o eu asa, ma rog. Circ si pita, dar... cu adevarat captivant.

       Intreabarea care se lasa e cine e de fapt Christine Lucas si cine/ce/cum i-a provocat pierderile de memorie?

vineri, 10 aprilie 2015

Cum am fo vanzatoare la mall.

     Heh am fo, ca de azi inainte is somera pana la urmatorul job. E decizia mea, don't worry. Pam pam.
     Chestia asta vroiam s-o scriu de ceva vreme dar numa n-am avut timp si credeti-ma, dupa ce lucrezi 6 sau 12 ore, plus cele 2 ore facute pe drum, nu mai ai chef nici sa iti incalzesti legumele congelate. Problema nu o fost neaparat ca faceam munca fizica, deh, nu e asa greu intr-un magazin de haine dar ai de-a face cu tot felul de oameni, fapturi de mall in general, oameni simpatici si bine crescuti dar si indivizi jegosi si fara cei sapte (50) ani de-acasa.

Despre clienti
1. Salutul si marimile 

      Nu zic ca fac mereu asta, dar in principiu, oriunde ma duc, salut sau raspund la salut si ii bag in seama pe cei care se ofera sa ma ajute fie si pentru ai refuza politicos. Ei bine, cat am lucrat aici, cam jumatate din cei care intrau in magazin nici nu se sinchiseau sa ma bage in seama, pe mine sau colegele mele. Ok. Nu-i bai. Te intreb dupa daca pot sa te ajut, cand vad ca esti mamifer din specia balenelor si tu cauti la marimea gazelelor sau invers. Chiar daca nu imi raspunzi nici macar cu un gest, iti spun politicos ca hainele pe masura ta sunt in alta parte. Si tu continui sa cauti la gazele, imi ceri marime la un model si-ti zic ca n-am asa ca te apuci sa-mi faci reprosuri ca cum imi permit sa nu am. Atunci imi doresc sa smulg un umeras din lemn si sa ti-l carpesc in mufa. Nu mai fi proasta/prost! Nu vorbesc degeaba.

2. Fitele si jegul

      Oameni cu ifose sunt peste tot, dar ca in mall, ma scuzi. Mai ales ca este magazin cu rochii peste 210 lei (alea de zi). In general, ca vanzatoare, e reflex sa-ti zic ca-ti sta ca pe un model Victoria Secret si esti o minunatie a naturii, chiar daca te face sa arati tripla sau ca moartea in papuci. Dar nu zic cati pica in plasa asta a preaslavirii ego-ului. Mai ales femeile, dar si barbatii cand te uiti candid in ochii lor si le zici ce umeri puternici le face camasa aia care, sa fim seriosi, nu e mare lucru. Apropo de asta, ma distrau la culme cei care intrebau din ce is facute hainele si mai ales, de unde sunt aduse. Vorba era ca din Italia, Romania, alea alea. Dragilor, toate sunt aduse din Turcia din fundul bazarurilor, la preturi de nimic si de o calitate indoielnica. Hai ca la camasi e una, dar la rochii, majoritatea sunt cu paiete care pica si fara sa le atingi, cusaturi slabe si uneori, cu pete. C'est la vie. Nici nu va zic cate etichete am taiat, de mi s-o acrit si le-am cautat uneori cu rochiile in cap, sa nu las nimic la vedere. C'est la vie din nou.

      Inca o chestie, oamenii vin si incearca hainele transpirati de la alergatura prin mall. Daca tu, ca si client, vi si imi ceri cu nasul pe sus o camasa ambalata sau o rochie absolut virgina, sa stii ca nu prea intalnesti asa ceva. Rochiile cam toate au fost incercate de cel putin 5 persoane inainte iar camasile de si mai multi. Noi suntem experte in impachetat, nici n-o sa-ti dai seama, oricum. Si daca tot iti permiti sa iti cumperi o rochie de la noi nu prea mere sa faci figuri ca vrei reducere, numai daca iei peste 2000 de lei, Numa zic.

     Nu vreau sa-mi amintesc cati oameni veneau sa incerce hainele si miroseau de la intrare a jeg. Deci murdarie, nu doar asa ca transpiri ca te-ai incalzit. Pariu ca nu or facut dus de minim 2 zile. Si e trist. Ca is obligata sa stau langa tine si sa te ajut, chiar daca imi vine sa-ti dau cu umerasul mentionat mai sus, din nou, in mufa. 

3. Parfum

      Pe de alta parte, sunt cei parfumati excesiv si scarbos de dulce. Si mai vin si pana sub nasul tau sa te intrebe daca ai palarii sau basmale cusute cu fir de aur. Iew. Ba, nu tuturor le place parfumul tau deci nu e cazul sa torni toata sticla pe tine. Si in al doilea rand, poate dai peste o persoana alergica la parfum, gen, eu. Si atunci o sa te bag (in gand) de unde ai iesit pentru ca ii musai sa ma duc in depozit sa-mi vars plamanii pe-acolo si nu e placut. Sau or mai venit alde unii care miroseau greu a naftalina. WTF?!! 

     Am scris mai mult despre clientii nasoli dar au fost si oameni foarte draguti. Raspund la salut, vorbesc prieteneste cu tine sau cu respect macar, fac glume si iti multumesc sincer cand vad ca te agiti pentru ei. Chiar si azi, o doamna a incercat vreo 6 rochii, cam 20 de minute si a fost superba, a cumparat 2 dintre ele, cred ca mi-a multumit de 10 ori si cand i-am zis ca e ultima mea zi acolo, i-a parut rau, ma dorea tot pe mine consilier vanzari si pe viitor.

     Pentru ca, chiar daca anuntul in geam era angajam vanzatoare, lucram ca si consilier vanzari, trebuia sa recomand produsele, sa fac ture si la magazinul de la etajul de sus si sa aplic tehnici de (cam)manipulare iar omul sa cumpere. Dooh.

Despre sefi

     Nu pot sa zic ca erau cei mai oribili (am avut si mai groaznici) dar ne tineau din scurt si ne chestionau de ce nu vindem. Ba, nu poti obliga omul sa cumpere, asta e. Reprosuri, sfaturi imbecile si atitudinea de sfanta, astea mi-or atras atentia, la modul negativ. Si faza ca la interviu imi zicea ca acolo suntem ca o familie. Mda. De fapt, era mancatorie, impunsaturi din partea sefei si o permanenta urmarire.

     Camerele erau vizionate non-stop si erau si audio. Adica, pana mea, daca vreau sa-i zic colegei ca am diaree sau la ce filme porno imi place sa ma uit, n-am chef sa auda si sefa si inca 7 din casa ei. Dar shit happens. All the time.

     In rest, am fo multumita. Banii i-am primit la timp si demnitatea mi-am pastrat-o. Chiar daca eforturile si timpul in plus nu au fost apreciate la un nivel cat de cat, nu-mi pasa. E ok.  

     In ansamblu, lucrul la mall nu e greu, te consuma mai mult psihic si orarul nu-ti prea permite timp de altceva (faculta si licenta, de exemplu) pentru ca iti ia chiar perioada aia in care trebe sa ajungi la cursuri. In rest esti obosita. Si-ti dai seama sau iti consolideaza parerea ca oamenii sunt, in majoritate, prosti.

marți, 7 aprilie 2015

Povestea cu noaptea.

     Nopţile de august la ţară sunt perfecte. Nopţi calde, albastru dat cu smoală peste care e presărat un pumn de nisip alb-stele si miros de flori uscate în cuptor. Drumul de piatră încă păstrează până spre miezul nopţii fierbinţeala astrului îndărătnic. Noaptea, auzi doar greierii şi tăcerea.

     -EVAAAA! Evaa! Curva dracului, nu ţi-i ruşine să comentezi în faţa mea?! Eu te-am făcut, eu te omor! Pe tine si pe sor-ta şi pe târfa de mă-ta! M-o distrus, mi-o tocat toţi banii cu porcu ăla, să vă ardă focu pe toţi şi pe voi cu tot neamul vostru! Evaaaa! O să vă mânce puricii şi păduchii fără mine! O să trăiţi sub poduri şi voi şi nemernica aia! N-are omu dreptu să bea un pahar după ce că mi-aţi mâncat toţi banii, numa eu muncesc în casa asta! Atâta ştiţi şi voi, bani, bani şi haine, putori ce sânteţi! Numa ea îi de vină!

     În dormitor, televizorul urla pe Taraf, apoi pe Favorit, pe Etno, Taraf, Favorit, Etno, Taraf... Eva ura manelele şi reproşurile. Taică-său facea ture spumegând prin casă, ba urla la telefon, ba fugea până în cămară să mai dea o duşcă, ba năvălea în camera din fundul casei să le ţină acelaşi discurs de mai sus cu diverse variaţuni la capitolul insulte, în rest-predică. Ochi goi, mirosul rânced de alcool şi pumnii strânşi cu ură.

     Eva şi soră-sa încercau să se prefacă adormite, ba când becul se aprindea se mai ridica obosită înspre taică-său şi îi zicea că ştie toate astea, îl crede dar vor să doarmă, să le lase în pace. Nu mai aveau lacrimi,
Discursul izbucnea şi mai violent.

     Aşa au trecut nopţi şi nopţi. Frumoasele nopţi de vară... Erau întotdeauna pregătite de plecare. Geamantanul cel mare, cu lucrurile amândurora era gata. Doar aprobarea mai lipsea: să fugă.

     În noaptea aia nu ştiu ce s-a întâmplat. Taică-so era mai agresiv ca oricând. Primarul, parcă, fusese pe la ei şi se cinstiseră bine. Începutul era făcut iar continuarea nu lipsea niciodată. Bărbatul a luat maşina, doar la bar e mai bună băutura, nu?! Iar în sat, ioc poliţie.

     Prin gaura din gard, Eva şi cea mică au trecut la vecina, bătrânica ruptă şi ea în bătăi de pruncu-so. Şi tustrele or încercat să doarmă, să nu mai simtă nici durere, nici amar, nici lacrimi.

     Apoi s-a întâmplat neaşteptatul. Maică-sa le-a sunat, o maşină fusese trimisă, trebuiau doar să fugă fără să le vadă nimeni până la cruce, unde începe pădurea şi totul se va fi terminat.
Atâta au avut noroc; bărbatului i se păruse că se merită să meargă în celălalt sat, la bar. Păi ce, fără jumătăţi de măsură. 

     Şi-au ridicat cu spaimă în priviri şi tremur în braţe geamantanul pregătit  de atâta timp. Şi şi-au luat rămas bun de la buna ce-şi frângea mâinile. Dacă le-ar prinde, numai Dumnezeu ştie ce s-ar întâmpla.

     Eva trăgea geamantanul pe nisipul călduţ pentru ca nici un câine să nu latre, să le dea de gol. Noaptea neagră ca smoala le primea cu răutate rece. Simţeau aerul stătut lingându-le pielea gâtului până la marginea hanoracelor. Era vară, dar era noapte şi era frig.

     Cerul avea culoarea aia albastru periculos, aproape negru. Iar luna era acoperită de singurul nor, rătăcit în înălţimi. 
     Deşi frica de a fi prinse îşi înfipsese ghearele până în străfundul pieptului, şi o sufoca, aproape paralizându-o, Eva nu putea să se gândească decât la ce frumos străluceau stelele în întunericul absolut şi cum nu mai văzuse nuanţa aia de albastru, în viaţa ei. Conturul drumului şi al pădurii era tot ce se vedea jos. Contur, întuneric şi frică.

     Dar sus, cerul îşi desfăşura arogant întregul spectacol de împlinire. Ritualul stelelor prinse în horă ca fecioarele cu coroniţe pe creştet, o impresiona. Strălucire şi fericire.

     Iar în sufletul fetelor, gol şi amar.

     Maşina le-a ieşit în cale, tăindu-le răsuflarea. Dar era maşina potrivită.
Mama le-a ţinut strâns de mâini cât a fost drumul până departe. Şi a încercat să le transmită iubirea pe care o simţea toată, pentru ele.

     Dar cine mai avea putere de iubit atunci?...