marți, 13 octombrie 2015

Dosarul epilarea: Barbatul si Ceara

In Timisoara am cunoscut o gramada de oameni. Majoritatea, prieteni de gasca, de care deja mi-e dor acum ca m-am intors acasa. Printre ei, am dat de un barbat de nota 10, de treaba si complet zapacit, dar care avea o pasiune aparte pentru corpul lui. Nu, nu era narcisist sau ceva, mai mult un fel de metrosexual care chiar ma calca pe nervi cateodata, cand trebuia sa-l astept cel putin jumate de ora sa fie gata cu aranjatul.

Chiar am facut marea greseala sa merg la cumparaturi cu el, sa isi caute o camasa. Una bucata camasa, Dumnezeule! Ne-am plimbat 5 ore prin toate magazinele posibile si imposibile, de-mi incepusera picioarele sa tremure ca piftia si pana si vanzatoarele se uitau cu mila la mine. Iar el are vreo 2 metri inaltime deci inchipuie-ti frate alergatura.

In fine, nu despre e vorba acum. Astazi voi deschide dosarul secret despre experienta lui N., prietenul meu banatean, cu epilarea cu ceara.

De fiecare data cand ne intalneam trebuia neaparat sa-i dau sfaturi cum sa arate mai bine. Sa ne intelegem, ma intreba pe mine, care mi lene pana si sa ma dau cu rimel pe gene dimineata. Mnoa, a adoptat el moda cu barba aranjata (la insistentele mele), m-a rugat de cateva ori sa-l pensez (iieew, nu) dar, inevitabil, a venit si marea intrebare: 

-Auzi boss, nu mai bine ma duc la salon sa ma epileze alea cu ceara, ca parca arat ca frate-so lu' King Kong?
-Ba, esti nebun, nu vezi ca nici n-ai par pe tine?
-Nu pe piept, la subsuoara, asa, ca m-am saturat sa ma tot rad. Imi creste un par asa de mandru si de frumos ca parca imi vine sa ma rad de doua ori pe zi. Daca il las o saptamana, deja imi flutura sub tricou de gandesti ca imi iau zborul.
-Apoi daca tot esti hotarat de ce mamaliga ta ma mai intrebi pe mine?
-Sa vii si tu sa-mi tii de urat, ca ii prima data pentru mine.

Ok, trecem peste partea in care l-am injurat cu drag si spor si, pana la urma m-am induplecat sa merg cu el. La salon, tipa s-a uitat in sus ca la brad, cand l-a vazut intrand si a facut niste ochi cat cepele dupa ce al meu i-a zis c-a venit la epilat. N-am intrat cu el, m-am pus pe-un scaun si-am bantuit pe Facebook, in timp ce-l auzeam pe N. cum icneste ca biciuit in "cabinet". Varza a iesit de-acolo. Si a inceput sa-mi povesteasca.

Acum urmeaza partea in care m-am tavalit pe jos:

-Ba, deci am intrat ca si-un crai la tipa aia, asistenta sau cum saracie ii spune. Jur, parca am intrat intr-un salon de spital. Mai lipsea numa' sa miroasa a dezinfectant. Oricum, deja incepeam sa fiu intimidat pana am vazut-o pe fatuca de epileaza, nu cred ca are mai mult de 25 de ani si asa ii de subtirica de Doamne feri. Ma uitam la manutele alea si mi-o si inchipuiam cum se chinuie sa-mi smulga tufisul de la subsuara.

Noa, ma pofteste aia mica sa ma dezbrac si sa ma intind pe pat. Imi expun fizicul, ma intreaba daca am mai avut de-a face cu epilarea cu ceara (nu, si nici nu o sa mai am) si tot boscorodeste ceva, ca nu stiu ce tip de ceara are, ca daca te epilezi cu ceara nu iti creste firul asa de gros si numa' dupa 3-4 saptamani trebuie sa revin. O vad cum amesteca intr-o oala ceara fierbinte si imi zice in treacat ca o sa fie dureros. Ha, mare scofala, m-am gandit. Eu, care am mancat bataie la kickboxing si m-am batut de-atatea ori? Eu sa simt durerea? Pfaiai, fetito, tu nu stii cu cine stai de vorba!

Si incepe fata sa ma tencuiasca, baga un strat acolo de ceara si o tot apasa, sa apuce sa se intareasca. Ba, da' isi musca buzele in timp ce se chinuia sa intinda ceara aia pe tooata ditamai suprafata, asa ca m-am lasat dus de val si m-am gandit sa-i cer si numarul de telefon pe cand plec. Superba.... aaaaaaaaaaii... bip bip bip, da' nu gandesti ca a tras cat a putut de tencuiala si mi-a smuls vegetatia de la subsuoara, parca mi-a tras unul un sut intre picioare. Ba, ii straluceau ochii. S-a uitat la mine si mi-a zis: "O sa trebuiasca sa mai dam o data, ca au ramas niste firicele rebele". Ai mamaliga ta si care te-o facut!

Biine, biine. Mi-a mai tras o data pielea de mi-a iesit din minte complet ideea cu numarul de telefon. Imi venea sa o iau de cap si s-o imblatesc bine de pereti, de dulap, de cine mai stie ce numa' sa se termine odata. A mea, cu un zambet triumfator pe buze imi zice ca a terminat la un brat, e timpul sa trecem la celalalt.

Nu crezi ca mi-a venit sa-i multumesc frumos, sa-i zic ca nu vreau sa o mai vad niciodata si sa ma car de-acolo? Numa' rusinea ca o sa ma vada fetele cu un brat curat ca lacrima si cu altul carliontat m-or mai tinut pe scaun. Evident ca toata tortura s-a repetat cu punct si de la capat, ba mai mult mi-a piscat pielea bine de tot, de a dat sangele.

Pana la urma a terminat, m-a dat cu ceva crema calmanta si pudra si s-a uitat gales la mine, zicand ca ma mai asteapta pe la ea. Niciodata! Niciodata nu mai pun piciorul pe-acolo!

Am iesit indoit, ca parca aveam carbuni incinsi subsuoara. Ba, jur ca nu ma mai epilez niciodata cu ceara, nici nu vreau sa ma gandesc cum ar fi fost daca m-as fi gandit la alta parte a corpului. Nu stiu cum suportati, voi femeile, tortura asta"

Am ras cu lacrimi. Bineinteles ca dupa o luna mi-a venit iar cu ideea ca nu se poate altfel, trebuie sa mearga la salon sa se epileze. Noroc ca i-am spus de un salon unde se foloseste ceara de unica folosinta de la Total Beauty si un personal atent, pentru ca epilarea sa nu mai fie o adevarata tortura.



Acest articol a fost scris pentru o proba Super Blog 2015 si este doar o poveste. Orice asemanare cu persoane sau intamplari reale este pura coincidenta :)

sâmbătă, 10 octombrie 2015

Portocala + SuperBlog = Cea mai tare toamna

Adevarul e ca am aflat de competitia SuperBlog inca din prima zi in care s-a dat startul inscrierilor. Adica acum o luna. Am stat si m-am gandit si m-am razgandit daca sa particip sau nu, avand in vedere faptul ca nu am foarte mult timp liber la dispozitie.

Pana la urma, afacerea e gata. Particip si eu la SuperBlog 2015, pentru ca va fi o experienta noua pentru mine: termene stranse, o multime de concurenti mult mai avansati decat mine, premii wow, care te lasa cu gura cascata si subiecte faine. Asa clar nu o sa ma mai pot plange ca nu am subiecte de scris!

Toamna asta o sa fiu o Portocala ocupata, dar nu e nicio problema. Voi avea partea de cel mai bogat anotimp, participand la SuperBlog 2015!

vineri, 9 octombrie 2015

Stiinta uitatului la televizor

Luni: Ajungi acasa de la lucru, esti franta dar totusi te apuci sa faci ceva de mancare, sa fie cald pe masa. Apoi deschizi televizorul si, in timp ce doua babe senile urla una la cealalta, impaturi hainele de pe uscator, faci ordine si te gandesti ce mai ai de facut.

Marti: E ok, azi se ocupa Ma de mancare asa ca te trantesti pe burta in pat, deschizi laptopul, pornesti televizorul si il lasi pe ceva program de muzica, apoi incepi sa pierzi timpul pe 9Gag. Si pe Facebook. Si pe Tumblr. Si, in mare parte, pe blog. Si te lungesti la distractie, pana cand vrei tu.

Miercuri: Hmm, parca ziceai ca ar fi cazul sa faci si tu ceva miscare. Deci, deschizi televizorul sa ai fond sonor si incepi sa-ti faci programul de abdomene, dat din picioare si din maini. Apoi te duci sa gusti putin din prajitura aia supeeerba pe care nu de mult a scos-o Ma din cuptor.

Joi: Ai atatea de facut! Supa, felul doi, poate si un desert. Dar e plictisitor in bucatarie, fara sa cante ceva. Asa ca iti pui ce ai de curatat intr-o plasuta si un bol si te asezi pe scaun, in fata televizorului. Iti vezi de treaba, cureti cartofi, ceapa, ardei, fasole pastai si amesteci in maioneza. Intre timp, la televizor, Jamie Oliver termina si el de facut mancarurile lui fenomenale.

Vineri: E weekend! Mirific. Te chinui sa termini un articol, ai de raspuns urgent la vreo 5 mailuri si un prieten pe care nu l-ai vazut de un an te suna insistent sa planifice o intalnire. Dar stai! Ma se uita iar la ceva telenovela turceasca si pur si simplu te lasi furata si tu de ce se mai intampla cu cei doi indragostiti care nu pot fi impreuna pentru ca sunt prea diferiti social si parintii ii obliga sa se casatoreasca, dar cu altcineva, fiecare. Tipic. 

Sambata: Ai iesit de la dus si acum ii privesti amuzata pe Ma si Barbos,care stau fiecare in colturi diferite de pat si isi cedeaza unul altuia telecomanda. Ba, "ia-o tu, uita-te la ce vrei, la un meci sau ceva", ba "pai nu, ca si asa ma joc pe tableta, uitati-va linistita". Si cum, niciunul nu ajunge la o concluzie, iei telecomanda si muti programul pe Cartoon Network. Fetiteleee Power Puff!

Duminica: E ziua in care Ma lasa televizorul pe muzica populara, toata ziua. E lege, nu ai ce sa faci. De "suparare", mananci toata prajitura ramasa de la pranz si iti faci si o ciocolata calda. Apoi te bagi sub plapuma, mai bei din cand in cand cioco pufoasa si discuti cu familionul, ce s-a mai intamplat si ce mai e de facut.

Cum te mai poti uita la televizor? Hmm, stai linistita la coada la farmacie si, pana sa iti vina randul, ai timp sa urmaresti cel putin 15 minute din "Cei patru fantastici". La fel se intampla aproape de fiecare data cand iesi in crasme: mananci, mai bei putin, urmaresti meciurile de rugby si fotbal si mai injuri cand vezi ce ratari au alde unii.

Cam asta e programul meu saptamanal, cu variatii, care implica inevitabil si prezenta televizorului. Si raspunde provocarii primite de la UPC Romania; acestia au lansat inca din septembrie o super promotie de toamna - cu reduceri suplimentare de 50% timp de 3 luni.

Ca sa va spun pe sleau care e faza, UPC ofera 50% reducere tip de 3 luni + un cadou oricarui client care achizitioneaza servicii cu o rata lunara de cel putin 70 de lei, pentru o perioada de 24 de luni. Cadoul este reprezentat de un upgrade gratuit la net de 500 mbps sau de un Pachet CINEMA, la alegere.

Adevarul e ca mi se pare o ofera chiar practica. Televizorul pentru mine nu e neaparat un "must have" dar, cateodata, reprezinta un instrument de relaxare. Nu cand te uiti la emisiunile de rahat si prostie cu pseudo-vedete, ci cand vezi un film bun, asculti o melodie ce iti transmite un vibe de zile mari sau inveti ceva, din emisiunile culinare. Chiar daca mai aluneci cateodata la o telenovela, e ok. Sa fim seriosi, cate femei nu au invatat bine de tot spaniola cu ajutorul acestora?

Deci? Ce mai astepti? Profita acum de oferta UPC Romania pentru o toamna plina de cadouri! Promotiile sarbatorilor nu au inceput niciodata atat de devreme :)



miercuri, 7 octombrie 2015

Despre Piatra Virgina si o noua provocare in familie

Duminica a fost cea mai nealcose zi dintre toate zilele. Ok, o inceput de sambata seara, de cand ne-am hotarat (eu si barbatul meu barbos) sa nu ma mergem de doua ori in acelasi local in Baia Mare ci sa vizitam de fiecare data o crasma diferita, pana descoperim care ne plac mai tare.


Asadar si prin urmare, sambata am ajuns in Podul Viilor 9 unde am petrecut o seara (ne)romantica band bere (apropo, voi stiat ca aici au halbe de bere de-un litru?), am povestit cate-n luna si in stele, am ras, am ragait delicat ca niste printese si am ascultat muzica bunicica. Care o fost partea cea mai buna? Cand am ajuns acasa, in pat si ne-am bagat sub plapuma a' mai groasa de la buna. Ioi ioi.

A doua zi, o fo' pur si simplu perfect. Stiti de ce? Pentru ca n-am planuit nimic. Si pentru ca o fost cald si numa' bine pentru putin urcus. Asa ca mi-am rasfirat pletele-mi roscovane in vant si ne-am carat inspre parc, sa-mi arate unde s-o dat el cu bicicleta. Am urcat pe langa Jungle Park, pe traseul de downhill. Si-am urcat, si-am urcat pana aproape mi-au dat plamanii rateu.


Ok, hai sa nu exagerez, am urcat doar o jumate de ora pana sus, la Piatra Virgina. Nici acuma nu-mi vine sa cred ca exista o astfel de priveliste, chiar in Baia Mare!

Sus, la vreo 400 si ceva de metri, vezi tot orasul si imprejurimile. Parca esti pe marginea unei galeti si te uiti in jos dar in loc de apa sau gol vezi un oras in miniatura, ca din turta dulce. Era asa cald si bine ca mi-a venit sa ma intind pe pietre la soare, ca o soparla. Ca sa impac si capra si varza, mi-am inchis lenes ochii si m-am lasat tucata de soare. 

Dar orasul si padurea ma chema. Asa ca mai deschideam ochii in rastimpuri, sa imi trec privirile gales peste turnuri si acoperisuri, sa mi le agat in varfuri semete de munte si sa le dau putina rugina in stropul de sclipire, din frunzele batraioare ale copacilor. A, si sa-l urmaresc pe barbatul meu nebun cum se catara pe Piatra Virgina ca sa poata cuprinde in brate (mai mult in Go Pro) tot orasul.


Nu stiu neaparat de ce i se zice asa si din cate m-am documentat, nimeni nu stie exact. Umbla vorba ca de pe pietroi s-a pravalit in poale o virgina care suferea dupa iubirea amara, la care nu putea ajunge. Dar exista si varianta mai putin romantica cu anecdote ale pierderii virginitatii la umbra stancii. Meh, poate s-or intamplat amandoua lucrurile. 

Dupa coborare, am baut o cafea la Tom si Jerry si ne-am bucurat de soare. Apoi, am ajuns pentru prima oara in Butoiasul cu Bere. 



E un local frumos, pe placul amandurora, unde mananci bine de nu mai incape dar parca n-ai lasa nici in blid. Modul in care e decorat te imbie la vorba, la tors de amintiri si povesti si la baut de bere, bineinteles. A, berea casei nu ne-a prea impresionat si nici muzica de tip comercial. Noroc ca si-au facut aparitia lautarii. Am ascultat muzica instrumentelor zgariate si chinuite de amar de vreme, mi-am cantat "la multi ani" laolalta cu lautarii si am considerat ca duminica mi-am sarbatorit din plin ziua ce are sa vina. Si-am mai facut planuri frumoase si ne-am spus lucruri pe care, dupa aproape un an, inca nu le stiam unul despre celalat.

Asa ca, a fost perfect. Va las cu video-ul puscat de barbos, poate va fac si voua pofta sa urcati pana sus, la Piatra Virgina :) 






vineri, 2 octombrie 2015

Apa si cantec pentru suflet

Am stat o vreme sa ma gandesc daca sa scriu articolul asta sau nu. Nu e ceva grav dar ma simt mica fata de atatia romani muncitori care isi dau si sufletul muncind in agricultura prin strainatate. Acest articol e despre sudoare, despre mangaiere pentru suflet si despre apa care alina si vindeca. Despre scurta mea experienta afara, muncind in agricultura pe parcursul celei mai aprige calduri de august. Despre romanii din strainatate.

Inainte sa plec aveam o vaga idee despre ce m-ar putea astepta. Tocmai de aceea am insistat sa nu ma angajez in oras ci sa plec afara, sa castig bani frumosi chiar daca muncesc pe rupte. Stiam cateva lucruri de la Ma, care pleaca de ani buni. Stiam si povestile dar tot timpul am vrut sa invat pe pielea mea. Eu singura. Si au fost multe.

Nimic nu te pregateste pentru dorul care te loveste brusc, in moalele capului, cand de-abia ai lasat in urma granitele tarii. Nimeni nu te pregateste pentru indiferenta strainilor si pentru persoanele cu care ai de-a face. Nici un chin nu se compara cu setea.

Pentru mine calatoria a inceput si cu stangul si cu dreptul. Am stat aproape doua zile pe energizante si 2 sandwich-uri; am stat treaza pentru sofer in timp ce ceilalti dormeau. Am avut noroc sa dau peste un sofer de treaba care mi-a povestit absolut toata viata lui. De ce nu am dormit si eu? Pentru ca stiu cat de usor e sa adormi la volan, din pricina drumurilor lungi pe autostrada si a oboselii noptilor si zilelelor nedormite. Stiu de la doi soferi de cursa lunga: Ma si barbatul meu drag. Asa ca am cantat, am spus glume si l-am batut pe umar cand am vazut ca-si lasa barbia in piept.

Cand am ajuns intr-un final, imi doream doar apa. Sa beau, sa ma spal si sa dorm. 

Pana m-am acomodat a trecut doar o zi pentru ca eu sunt plecata de-acasa de la 6 ani, si mi-e usor. Dar dorul nu se poate compara niciodata. M-am confundat cu peretii scorojiti si caldura inabusitoare de peste zi si m-am pierdut cu capul intre meri si peri.

Sursa: Pinterest
Partea buna e ca m-am regasit de fiecare data, un pui de fata cu picioarele invinetite, cu bratele zgariate si fata inrosita. Nu m-am lasat rapusa de dor, de oboseala sau de sete. Am invatat sa rad si sa traiesc din plin de la alti romani cu inimi aprinse de dor in piept. Toti sunt oameni frumosi, care lupta din greu sa puna ban cu ban deoparte pentru familiile lor de acasa. Toti zambesc si rad cu gura pana la urechi si apreciaza fiecare noua dimineata in care soarele le mangaie fruntile bronzate. Au avut grija de mine ca si de copilul lor iar pentru asta o sa le fiu mereu recunoscatoare.

Mi-a fost tare drag un nene ce imi canta intr-una "Fata tatii, copilita" cu glas de miere si-mi spunea ca-i pacat de el ca are doar feciori. Deja il strigam "tata" pentru ca avea grija intotdeauna sa mananc, sa iau pauze si sa nu uit sa beau apa. Apa mi-a dat putere si forta sa nu ma prabusesc sub crengile bataioase si sa fiu copilul harnic al livezii. In caldurile in care-am lucrat, am ajuns sa beau si 8 litri de apa in fiecare zi si parca tot imi simteam inima uscata.

Lucram si cantam de rasunau livezile. Tata Luci incepea cu "Geaba sunt copil sarac" iar eu terminam cu "Mocirita cu trifoi". Doar cand era patronul langa noi munceam voiniceste si cantam in gand. Nici pasarile nu mai indrazneau sa ciripeasca. De fapt, in zapuseala si uscaciune unde sa mai cante pasare-adormita? Mai bine zboara la o margine de rau si-si adapa sufletul. Cum am fi zburat si noi inapoi in tara.

Cantam doar noi, romanii, pasari calatoare-n lume, si munceam. Ne era drag sa muncim, sa ne intrecem care umple mai multe binturi cu fructe si care culege mai repede.

Haideti sa va povestesc si una faina. Munceam pe car (un utilaj ca o platforma, cu care puteam culege fructele din varful copacilor) cu Ma si s-a facut ora pranzului. Era o caldura de te topeai in picioare si, cum am tras sa terminam randul mai repede, n-am baut apa deloc intr-o ora. Deja de la sete imi venea sa turbez, vedeam negru in fata ochilor. Noa si ne-am hotarat sa lasam bintul umplut jos, ca sa intram in pauza si sa ne udam si noi buzele. 

Doar ca n-am aliniat sina cum trebuie si numa n-o vrut bintul sa coboare pe cozi. De nervi (nu mai aveam rabdare, muream de sete) am impins amandoua de bint cat am putut. Si s-o intors spurcaciunea cu curu-n sus si s-or imprasiat toate perele pe sub pomi... Bravo, patratel!

Sursa: Pinterest
Am lasat situatia asa pana am ajuns in hala, am baut apa si am mancat putin. Dupa ce ne-am hidratat, ne-a venit ideea salvatoare: am cules pere frumoase, rotunjoare intr-o lada pana am ajuns in fundul livezii, unde se cocea la soare bintul rasturnat. Si da-i, fata mea, si culege perele date de pamant, aduna-le in bint si aranjeaza-l frumos sa nu se vada ca-i tocat pe dedesubt. Noroc pur am avut! (desi cred ca ne-o injurat patronul cand o scos perele la vanzare de numa' numa')

Pe cat de greu a fost in strainatate pe atat de multe am invatat. Despre ceea ce inseamna viata, solidaritate, prietenie si responsabilitate. Despre cat de important e sa-ti pastrezi buna dispozitie. Si despre ideile geniale care iti vin daca bei apa!