Povestea cu noaptea.

     Nopţile de august la ţară sunt perfecte. Nopţi calde, albastru dat cu smoală peste care e presărat un pumn de nisip alb-stele si miros de flori uscate în cuptor. Drumul de piatră încă păstrează până spre miezul nopţii fierbinţeala astrului îndărătnic. Noaptea, auzi doar greierii şi tăcerea.

     -EVAAAA! Evaa! Curva dracului, nu ţi-i ruşine să comentezi în faţa mea?! Eu te-am făcut, eu te omor! Pe tine si pe sor-ta şi pe târfa de mă-ta! M-o distrus, mi-o tocat toţi banii cu porcu ăla, să vă ardă focu pe toţi şi pe voi cu tot neamul vostru! Evaaaa! O să vă mânce puricii şi păduchii fără mine! O să trăiţi sub poduri şi voi şi nemernica aia! N-are omu dreptu să bea un pahar după ce că mi-aţi mâncat toţi banii, numa eu muncesc în casa asta! Atâta ştiţi şi voi, bani, bani şi haine, putori ce sânteţi! Numa ea îi de vină!

     În dormitor, televizorul urla pe Taraf, apoi pe Favorit, pe Etno, Taraf, Favorit, Etno, Taraf... Eva ura manelele şi reproşurile. Taică-său facea ture spumegând prin casă, ba urla la telefon, ba fugea până în cămară să mai dea o duşcă, ba năvălea în camera din fundul casei să le ţină acelaşi discurs de mai sus cu diverse variaţuni la capitolul insulte, în rest-predică. Ochi goi, mirosul rânced de alcool şi pumnii strânşi cu ură.

     Eva şi soră-sa încercau să se prefacă adormite, ba când becul se aprindea se mai ridica obosită înspre taică-său şi îi zicea că ştie toate astea, îl crede dar vor să doarmă, să le lase în pace. Nu mai aveau lacrimi,
Discursul izbucnea şi mai violent.

     Aşa au trecut nopţi şi nopţi. Frumoasele nopţi de vară... Erau întotdeauna pregătite de plecare. Geamantanul cel mare, cu lucrurile amândurora era gata. Doar aprobarea mai lipsea: să fugă.

     În noaptea aia nu ştiu ce s-a întâmplat. Taică-so era mai agresiv ca oricând. Primarul, parcă, fusese pe la ei şi se cinstiseră bine. Începutul era făcut iar continuarea nu lipsea niciodată. Bărbatul a luat maşina, doar la bar e mai bună băutura, nu?! Iar în sat, ioc poliţie.

     Prin gaura din gard, Eva şi cea mică au trecut la vecina, bătrânica ruptă şi ea în bătăi de pruncu-so. Şi tustrele or încercat să doarmă, să nu mai simtă nici durere, nici amar, nici lacrimi.

     Apoi s-a întâmplat neaşteptatul. Maică-sa le-a sunat, o maşină fusese trimisă, trebuiau doar să fugă fără să le vadă nimeni până la cruce, unde începe pădurea şi totul se va fi terminat.
Atâta au avut noroc; bărbatului i se păruse că se merită să meargă în celălalt sat, la bar. Păi ce, fără jumătăţi de măsură. 

     Şi-au ridicat cu spaimă în priviri şi tremur în braţe geamantanul pregătit  de atâta timp. Şi şi-au luat rămas bun de la buna ce-şi frângea mâinile. Dacă le-ar prinde, numai Dumnezeu ştie ce s-ar întâmpla.

     Eva trăgea geamantanul pe nisipul călduţ pentru ca nici un câine să nu latre, să le dea de gol. Noaptea neagră ca smoala le primea cu răutate rece. Simţeau aerul stătut lingându-le pielea gâtului până la marginea hanoracelor. Era vară, dar era noapte şi era frig.

     Cerul avea culoarea aia albastru periculos, aproape negru. Iar luna era acoperită de singurul nor, rătăcit în înălţimi. 
     Deşi frica de a fi prinse îşi înfipsese ghearele până în străfundul pieptului, şi o sufoca, aproape paralizându-o, Eva nu putea să se gândească decât la ce frumos străluceau stelele în întunericul absolut şi cum nu mai văzuse nuanţa aia de albastru, în viaţa ei. Conturul drumului şi al pădurii era tot ce se vedea jos. Contur, întuneric şi frică.

     Dar sus, cerul îşi desfăşura arogant întregul spectacol de împlinire. Ritualul stelelor prinse în horă ca fecioarele cu coroniţe pe creştet, o impresiona. Strălucire şi fericire.

     Iar în sufletul fetelor, gol şi amar.

     Maşina le-a ieşit în cale, tăindu-le răsuflarea. Dar era maşina potrivită.
Mama le-a ţinut strâns de mâini cât a fost drumul până departe. Şi a încercat să le transmită iubirea pe care o simţea toată, pentru ele.

     Dar cine mai avea putere de iubit atunci?...