sâmbătă, 29 august 2015

Cum miroase o dimineata de sambata?

In ultima vreme am devenit sensibila la mirosuri si cam stramb din nasuc cand dau de vreo "aroma" aiurea. Poate din cauza rosiilor care mi s-or stricat in camara, ca n-am avut timp sa le transform in bulion.

Ei, nu stiu de ce, azi dimineata, mi-am dat seama ca fiecare zi a saptamanii are niste arome caracteristice. Si o sa incerc sa transpun in cuvinte ce am simtit pana la ora asta. 
Diminetile mele incep cu aroma calda, de bomboane, a barbatului meu care se pregateste pentru serviciu. Cateodata miroase si a oua ochiuri cu ceva afumat sau a ceai de fructe. Azi dimineata am adormit la loc, asa ca nici o aroma n-a venit din bucatarie.

sursa: weheartit.com

Sambetele din zori miros a cafea proaspata cu parfum tare de boabe de-abia macinate. Te invaluie o stare de bine si de huzur, pentru ca esti liber si nu mai trebuie sa bei cafeaua in graba. Apoi te gadila un miros puternic de vanilie, folosita mai ales de gospodine pentru traditionalul dulce din weekend. Azi am simtit vanilia pe strada, trecand pe langa un bloc in drum spre cafeneaua in care lucreaza a mica. Instantaneu mi-am imaginat maini harnice invartind in creme dulci si framantand aluat potrivit pentru fursecuri. Mniamm.

Miroase a paine proaspata cu miezul pufos si coaja crocanta, coapta cu seminte de secara. Tanti de la chioscul cu paine iti intinde minunatia care e calda inca si parca-ti vine sa rupi un colt sa-l mananci pe drum inspre casa.

sursa: weheartit.com
Pe scara si in apartamente miroase a produse de curatenie si detergent parfumat. Hainele se intind vesele in balcoane pe sarme improvizate, imprastiind odoare de balsam delicat. Totul e mai proaspat si mai curat. Sambata e ziua harniciei, cand toate gospodinele isi pun casa in ordine si incaperile trebuie 
sa fie parfumate cu aroma unei zile noi. Iar barbatii bat covoarele cu gandul la bunatatile ce ii asteapta.

Pentru ca da, miroase a mancare gatita cu dragoste si grija de femei iubitoare. Azi mi-a venit o aroma de chiftelute jucause, ciorba cu toate legumele din lume probabil - mirosea dumnezeieste si vinete coapte pentru salata. Destul cu mancarea ca trebe sa ma apuc si eu de gatit, nu doar sa vorbesc degeaba.

Mai miroase si a iarba proaspat cosita si amar, a muscate inflorite, de-abia udate. Per ansamblu, sambetele imi miros ca si o combinatie intre verde, alb si auriu. Sambetele miros perfect. 

Ce miros au zilele de sambata pentru voi?


miercuri, 19 august 2015

Road trip Petroşani-Baia Mare

În weekend ne-o fost musai să dăm o fugă până la Petro. În primul rând, pentru aducerea regală a bike-ului şi în al doilea rând, pentru concursul la care a participat al meu. Check it out:


Deci duminică pe la vreo 12, ne-am îmbarcat cu casă şi cu masă (bagaje, haine, mâncare, foarte multă mâncare, bike) şi i-am dat la drum.

Ţineţi minte că am luat Sharan-ul, că-i mai spaţios. Noa şi ăla mere pe gaz, plus că toată maşina te minte în bord.
Şi să vezi că n-o mai vrut să pornească după ce-am încărcat tot, inclusiv pe noi. Am alimentat cu gaz (bine că-i aşa ieftin) şi ne-am oprit aproape imediat la Peştera Bolii.

Asta o fost a treia oară pentru mine şi a nu ştiu câta pentru al meu (el s-o mai căţărat prin galerii până în vârful muntelui). Dar pentru Mona noastră o fo prima dată. Şi o prins şi peştera luminată, n-am mai mers cu frontalele după noi.



Nu ştiu câţi aţi văzut-o sau ştiţi de ea dar e musai s-o vizitaţi. Se află la vreo 6 km de Petroşani şi partea interesantă e accesibilitatea pe toată lungimea ei. Şi e mare. Are o lungime de aproape jumate de kilometru şi 3 metri adâncime. Speologii au amenajat-o frumos cu podeţe şi surse de lumină, ca să poată fi parcursă cât mai uşor.

Exist şi o legendă, bineînţeles.
Se spune că în adâncurile peşterii, vechii daci au ascuns comori de aur protejându-le cu blesteme cumplite. Localnicii plecaţi în căutarea acesteia ori au dispărut ori s-au întors bolnavi şi înfometaţi deoarece comoara, o dată găsită, se mută în galerii neştiute.

După vizita răcoroasă în străfundurile pământului, am plecat mai departe.
Şi ne-am oprit la 3 km de Haţeg, în rezervaţia Silvuţ, puţinele locuri din România care se mândreşte cu exemplare de zimbri europeni. Suprafaţa rezervaţiei este acoperită cu păduri de stejari, carpeni şi brazi deci puritatea aerului e genială.

Am văzut câţiva zimbri leneşi şi ne-am plimbat puţin dar chiar asta a făcut toată magia ieşirii. Când vezi atâtea locuri frumoase, nici că-ţi vine să te mai întorci la oraş.

De-aici, drumul a fost destul de plicticos până la intrarea în judeţul Sălaj. Mâncat, cântat şi urmărit gps-ul.
Mnoa ideeea e că de la Crasna, trebuia să urmăm drumul ce mai bun până la Marghita. Dar euuu (shame on me) am hotărât s-o luăm pe drumul cel mai scurt spre Naşfalău.

Noa şi să vezi, frate, că ne-am trezit pe-un drum prăfos şi pietruit, numa-ntre ţigani, porci, găini şi alte orătănii cu durere la buric. Ne-am distrat printre zgâlţâituri că ţiganii se uitau după noi ca după investitori, grupuleţe la marginea drumului şi, după o frână bruscă, am trecut  direct la râs, ca proştii.

Băi deci cum să-ţi treacă ditamai porcul (agale) prin faţa maşinii, urmărit de un purceluş cât un papuc pe care-l durea fix sub codiţă?!
Deci aşa ceva...

Noa şi-am ajuns într-un final şi la Şimian, la bunici, unde am avut ceva treabă, am mâncat şi am primit roşii superbe din grădină. Mniam mniam.

După un drum lung, în care am rămas şi fără benzină şi gără gaz dar ne-am opintit cumva, pe la 12 şi ceva, am ajuns la Baia Mare. Home sweet home!

P.S. Ce zic, doar noi suntem fructe călătoare. O să ne întoarcem curând pe drumuri, cu sete de nou şi mai mult, în aventuri de redescoperire a frumuseţilor României.

marți, 18 august 2015

Ajutorul gospodinelor: jocurile online

Mi-a plăcut tot timpul să gătesc. Că lenea era prea mare şi n-aveam chef, asta e partea a doua. Şi preferam să mănânc chestii "de picnic" decât să dau drumul la aragaz şi să încropesc ceva repede. De exemplu, au fost şi zile în care mâncam doar batoane de ciocolată şi un sandwich. Păţăşti.

Totuşi e important să consumi mâncare gătită iar supă sau ciorbă, în fiecare zi. E bine şi sănătos pentru organism, e delicioasă (dooh) iar dacă mănânci la ore regulate nu-ţi mai faci probleme nici cu silueta.

De vreo lună gătesc doar eu acasă şi mă străduiesc să fac ceva diferit în fiecare zi. Sunt atât de multe reţete încât e păcat să nu le încerci. În pauza dintre activităţile de gospodină scriu, învăţ sau mă joc.

Mai ştiţi anul trecut cum mă băteam cu roboţii şi declaram război gătitului? Ei, s-a întors roata. Tot acest site cu jocuri online îmi permite să mă relaxez după ce-am stat toată ziua cu nasul în oale şi tigăi. (În caz că vă miră sintagma "toată ziua", mă mişc mai încet, fac şi câte 4-5 feluri deci durează).


În plus, mă ajută cu idei pentru tot felul de reţete deoarece au apărut jocuri cu mâncare noi. De la curăţatul usturoiului prin click-uri (Doamne da' bine-ar fi să funcţioneze metoda şi-n bucătărie) până la plăcinte, torturi, mâncare chinezească sau pizza, platforma îţi oferă o gamă variată de activităţi destinate bucătarului din tine. Sau copiilor, pentru că există jocuri mai puţin sofisticate, uşoare.

Ar fi fain să pot tăia şi-n realitate ceapa cu zâmbetul pe buze şi să îmi văd de treabă, nu să păzesc oala că-mi iese ciorba-n foc. Ioioi.

Cum ziceam mai sus, jocurile îmi dau şi idei pentru a găti feluri de mâncare rapide. De exemplu, azi m-am jucat cu o salată uşoară de macaroane şi am învăţat cum se face puiul Teriyaki. Prin intermediul jocului, îmi pot da seama care-s ingredientele şi ordinea gătirii. Nu-mi trebe mai mult.

Până am scris articolul s-a gătat şi mâncarea. Azi am făcut doar ciorbiţă de zarzavaturi cu pui şi mazăre pentru că a mai rămas ceva şi de ieri.


 Poftiţi de bucătăriţi! Pe online, că-i numa' bine.

luni, 17 august 2015

Vara reducerilor la lenjerii

Probabil deja vi se pare ciudat că scriu mai mult despre casă şi activităţi de femei, în general şi nu de fructe. Cât a ţinut vremea studenţiei n-am strâns, n-am cumpărat lucruri şi ustensile de bucătărie sau pe subiect deoarece nu mă interesa. Pur şi simplu.

Banii se duceau pe mâncare, excursii spontane, ieşit, mâncare. Cât eşti tânăr şi fără obligaţii e mai practic să cheltui pe experienţe, nu pe obiecte. Deoarece dacă nu profiţi cât ţi-e vremea, zi-mi când o să îţi mai iei lumea în cap, când o sa mai pleci pe perioade nedeterminate şi să te distrezi, când o să iţi mai permiţi să fii sălbatic, fără responsabilităţi, copilăresc?!  

Acum c-am trecut de partea în care ţin morală, revin la oile mele. Iar acum, oile sunt de-a dreptul negre.
Nţ, nţ, nu zic în sensul rău. Mă refer la un context Black Friday, de exemplu, când negrul devine cea mai de treabă non culoare. Şi cum spuneam mai sus, c-a trecut vremea studenţiei, uite că am ajuns la faza cu niscaiva responsabilităţi. Şi taaaare strângătoare m-am mai făcut.

Noa deci vreau să iau nişte lenjerii minune pentru noul apartament. Tocmai la fix au venit cei de la lenjerii de pat outlet cu Summer Black Week. Între 13 şi 20 august au o promoţie 1+1 gratis şi o excursie de 3 nopţi la Paris. Ca-n poveste.

Au multe, multe modele la preţuri mai mult decât decente. Ok, au şi nişte chestii mai kitchoase pe care nu le-as cumpăra dar nu judec pe nimeni, fiecare cu preferinţele lui. (de exemplu, trandafirii sclipicioşi şi hm… nu). Printre alea de mi-or plăcut e asta că e mega colorata si niom niom şi 

  asta, simplă şi elegantă. Oh, şi încă o grămada de altele dar nu vreau să încarc articolul cu poze. Mai bine intraţi pe site-ul lor şi aveţi acces la orice vă pofteşte inimuca.
Oferta pentru lenjerii de pat este chiar aia de care am eu nevoie. Clar o să stau să mă hotărăsc, într-un final, pe care le aleg pentru că, să fim serioşi, lenjerie de calitate la preţuri mai mici nu găseşti. Şi să ai şi două bucăţi din fiecare, pe care le alegi tu, cu mânuţa ta… Ce să-ţi mai doreşti, fratele meu?! (Poate pleci şi la Paris)


Transportul prin curier e 19 RON sau 22, cu deschidere şi verificare. Pe lângă lenjerii, cuverturi, perne, prosoape etc. de pe site-ul lor poţi comanda şi detergenţi, cosmetice sau produse Braun. Fain.

Mnoa, mă duc să le mai răsfoiesc site-ul, să văd ce hotărăsc. Vouă ce modele vă plac?



vineri, 14 august 2015

Despre bere, camping si Refugiul Agatat

Continuand in aceeasi atmosfera ca si in articolul precedent, incep povestea tot cu bere. Pfaaaai, nu stiu altii cum sunt dar eu ador berea. 

Blonda, bruna, filtrata, nefiltrata, la halba/doza/sticla (cam la atat se rezuma cunostintele mele), frumoasa asta iti asigura happy end-ul zilei. A o bea semnifica gestul tau de recunostinta pentru tine insuti. La temperatura perfecta, din halba sau direct din sticla, iti racoreste spiritul si-ti ofera o mini-vacanta de la rutina.

Pe mine berea ma face si mai glumeata/sarcastica decat sunt de obicei si mult mai iertatoare (adica nu mai sar cu gura pe cine ma enerveaza). In plus, imi creste pofta de tigari (ale altora) si pofta de vorbit.

Cea mai rasarita si recenta intamplare cu berea o fo' luna trecuta. Sau in iunie, nu mai stiu.

Happy Three Friends, adica eu, al meu si un prieten, ne-am tirat pe Valea Streiului intr-un weekend cu cortul. Tineti cont de faptul ca e prima data cand fac asa ceva, deci normal ca am fost super entuziasmata. Cand am plecat, am luat 18 litri de bere, avea o sticla de vin ingropata pe Strei si... atat. Apa ioc.

Ei, prima seara a fost cu a fost. Berea, combinata cu drum'nd base si focul de tabara urias, ne-o saltat de-am topait ca si iepurii, baietii s-or tavalit prin iarba, Coste o facut o baie-n rau la 2 noaptea, joc si voie buna pana dimineata.

Noa si-a doua zi n-o mai fost la fel de bine. Cu gust amar in gura, am facut un drum pana in sat, sa luam apa. Doar Coste se plimba de colo colo cu berea la gura. Nu stiu ce ficat ai ma, dar tot respectul.
Si dupa ce-am luat apa de la ai kilometri, ne-am dat seama ca aveam un izvor la cativa metri mai sus de corturi.

Asta o fo' asa in mare, legat de bere. Ne-am distrat, am facut mancare de sa te lingi pe degete si baietii o organizat intreceri cu sulite, arcuri si sageti construite ad hoc. Numa' bine.

Refugiul Agatat
A treia parte nu e despre bere. Mai degraba, despre vin.
Weekendul urmator celui cu camping am urcat 4 la Refugiul Agatat sub caldarea Rosiile din Parangul Mare. La vreo 1750 m, pe un bloc de stanca, exista o constructie din lemn care poate adaposti si 30 de persoane.

Well, dupa un urcus bun, am aprins un foc mititel si ne-am pus pe vin si gratare. Baietii pe tuica.
Ideea e ca, in timp ce se jucau cu cutitele,  or descoperit o sticla de bere in parau. Plina cu vin, cica, dar eu nu bag mana-n foc.
Intre timp, au coborat la refugiu inca doi barbati, mineri din Petrosani. Copti, morti. Mnoa si s-or pus toti pe baut ba palinca, ba vin, ba tuica, ba vinul ala oribil.

Pe repede-nainte, Coste si-o dat blank si unul dintre mineri m-o disperat toata noaptea. Numa' carne, zei si alte divinitati avea in gura. Ce a urmat?! O alarma de urs de care nici azi nu is sigura si TEROARE.

Nu vreau sa exagerez dar pe moment chiar asta am simtit. Cativa smecheri s-au gandit ca ar fi distractiv sa ne sperie aruncand cu pietre in cabana si aprinzand o torta in fata geamului. Inauntru, baietii spumegau (Coste sforaia) si eu aproape am adormit cu cutitul sub cap.

Pana la urma lucrurile s-au calmat, au ajuns sus inca doi prieteni si ne-o trecut supararea. Ajunsese alcoolul.

Hmm. O fost fain. 

sâmbătă, 8 august 2015

Bună-i berea... s-o ai din ce bea

Cum ne-am mutat împreună, strângem tot ce prindem, precum îi obiceiul, pentru casă nouă. Ştiţi senzaţia aia de bine când îţi iei ba un tocător, ba o farfurie, ba o lampă şi îi numa' bine c-ai luat ceva în casă? Staţi să vedeţi cum e când apar de nicăieri.

Aşa am păţit-o noi aseară.
Destul de tărziu, mă zoreşte al meu să mă primenesc că merem în oraş. Bineeee. Da' unde să merem nu ştia. E nou în oraş, cetăţean imigrat deci trebe dus pe Şcolii.

Am ajuns la Pur Si Simplu cu nişte prieteni de-ai lui şi ne-am pus pe bere. (bună-i berea)
Cârciuma e drăguţică, am mancat nişte spaghete fenomenale şi fetele de-acolo îs de treabă. Mi-a plăcut.

Brusc şi dintr-o dată un tip cu un microfon începe să toarne câte-o glumă (cam prăfuite dar se iartă) şi ne-anunţă că participăm la un concurs de cultură generală. Hopaaaa.

Mai are rost să zic că noi am câştigat?

Echipa lu' Vasile a câştigat detaşat cu 33 de puncte. Câte-o halbă de bere la mesean (dintre care numa' eu eram consumatoare de alcool, restul şoferi) şi două seturi de halbe de dus acasă. De-alea cu gură spornică să alunece mai degrabă pe gât în jos.




Mi se pare că a fost prima ediţie dar urmează cate una în fiecare vineri, de la 10 seara. Au timp să se perfecţioneze.

O fo' amuzant, întrebările - nici prea prea, nici foarte foarte (cum se numeşte fenomenul de aterizare pe Lună?), categoriile în schimbare (Terra şi natura, Istorie, Automobile şi Astrologie), glumiţe, tot tacâmul. Şi bere.

Apoi să nu te mai duci pe-acolo?! Numa' să mai schimbe premiile că nu bem noi atâta bere câte pahare câştigăm.


P.S. Sâmbăt e Tequila Party. 2 lei shot-ul... Arrrriiibaaaa!

vineri, 7 august 2015

Portocala micuţă la ţară.

Sunt recunoscătoare pentru copilăria mea la sat.

M-am născut din nisip şi zeamă de lebeniţă, amestecate în pumnişori mici şi ronţăite pe îndelete, de fiecare dată când nu mă prindea bunica.
Că numa' ea o ştiut săraca de se chinuia să-mi scoată cu degetele nisipul lipit pe cerul gurii.
Apoi mai fugea şi mă lua subsuoară de bondoacă ce eram, când izbuteam să mă urc în valăul vitelor şi  mă bălăceam ca o prinţesă cheală.

Multe prostii am făcut când eram mică. Da' nu asta vreau sa scriu azi. Ci ceea ce îmi amintesc cu cel mai mare drag din lume. Senzaţiile. Acţiunile de care, în ziua de azi, doar copiii norocoşi mai au parte.

Cum stăteam la rând cu sor-mea şi cu pisica în uşa grajdului, strângând la piept cănuţele de plev. Şi aşteptam ca Ma să strecoare laptele călduţ prin tifon şi să gustăm dulceaţa lichidului cu miros de grajd şi minunăţie.

Apoi iară aşteptam să facă pâine în cuptorul din spatele casei. De fiecare dată frământa aluat pentru doi pupti, nişte chifle mici cu coaja crocantă şi miezul pufos ca o păpădie.

Sau laştele. Eram o mâncăcioasă şi sunt încă, aşa că nu miră pe nime' că tot de mâncare grăiesc.
Laştele sunt făcute din aluat pentru tăieţei, felii subţiri-subţiri trase de trei ori prin maşină şi puse pe plitttă la copt. Cel mai mult îmi plăcea să apăs beşicuţele ce se formau şi să le sparg. Aveau gust de lipie, doar că mai crocante.

Apăi ce să mai zic. Copilăria mea a fost o pregătire, un antrenament pentru viaţă. Munca nu lipsea. Primăvara eram cu curu-n sus printre palanturile de varză, vinete, gogoşari, roşii şi lebeniţe. Pliveam până vedeam roşu în faţa ochilor şi ne dureau şalele.

Apoi venea vremea plantatului, a săpatului, dusul calului la săpălugă, cules, încărcat şi descărcat. Între timp, mai ţineam şi casa cât Ma era la piaţ'.

Vara era un lucru care mă speria. Când terminam treaba şi eram mai libere, eu şi cu sor-mea făceam de pază la tarlaua cu lebeniţe. Partea proastră era coliba, făcută din pari, nailon şi paie unde te mai trezeai cu un şoarece sau câte un şarpe. Horror.

Partea bună era... helău, ditai harbuzăria de-un hectar. Mâncam la lebeniţe în prostie. Spărgeam câte una, smulgeam miezul cu degete fierbinţi, îl înfulecam şi plecam mai departe să preparăm turte din noroi.

Ma tot râde şi acum când  îşi aminteşte cum încercam noi să-i păcălim. Cât încă nu erau lebeniţele coapte şi nici noi mari, de stat sau de ani, le icăleam pe care le vedeam mai mari (le scobeam un triunghi) şi când vedeam că-s albe, le întorceam cu curu' la soare. Asta o mers până când or început toate să se îngălbenească şi urechile lui Pa să se înroşească. Era bai mare.

Mnoa apoi Ma ne-o învăţat să aruncăm lebeniţele icălite în şanţ şi de-atunci nu am mai avut nici o problemă. Am crescut mari şi-am învăţat să recunoaştem lebeniţele coapte. Şi să ne distrăm la cules, încărcat şi descărcat pentru că aveam destulă forţă să le-aruncăm câţiva metri de la unul la altul.
Au fost zile superbe, vacanţe în care am învăţat viaţa, cu bune şi cu rele.

Drept urmare, acum am probleme cu gustul legumelor şi fructelor din supermarket pentru că îmi dau seama care sunt aduse din vecini, pompate cu te miri ce şi care sunt crescute frumos şi firesc.
Nu spun că producătorii români nu folosesc soluţii şi suplimente chimice, şi ai mei au apelat la tertipuri. C'est la vie.

Vreau să mă întorc la vremurile de atunci. O să ne luăm o casă, cu grădină şi curte cu viţă de vie şi flori de piatră şi o  să facem amândoi ce ştim cel mai bine: să fim fericiţi.

miercuri, 5 august 2015

Eu vara dorm.

De curând m-am mutat înapoi pe plaiuri mirifice moroşene. Şi e superb.

Adică ar fi superb dacă m-aş fi mutat undeva în vârf de munte unde să nu mă deranjeze numa' ciripitul păsărelelor, susurul izvoarelor şi mormăitul urşilor. (adică fără urşi prin apropiere că mă scap de câteva kile de pe mine. NOT)

Darr... în mijlocul oraşului ai parte de altfel de „melodii”. „Brraappp” fac maşinile turate sub geam. „Trrrtaptap” fac picamerele hăpt sub aceeaşi fereastră. „Vututu” fac buldozerele şi maşinuţele alea de nivelat cimentul pe trotuare. Iar bravii muncitori strigă şi urlă unul la altul de gândeşti că participă la Concursul Mondial de Răgete.

Fain de tot. Iată şi soluţia.
Ştiţi bancul ăla cu „băieţii îmi bat în geam/ nu aud, am termopan?” (ar trebui să se caţere destul de sus la mine, da' mă rog)

Pe sistemul ăsta, am termopane de nota 10. Dacă treci pe lângă mine cu avionul în drumul tău spre Mallorca sau vecina de jos urlă la bărbatu-so să-i ia 5 ouă de la magazin, meh, eu dorm mai departe. Singurul neajuns e că mama deschide fereastra hăpt la 7 dimineaţa când dorm mai bine.

La ce călduri îs, o înţeleg, dar prefer să o închid şi, în viitorul apropiat, îmi iau şapcă cu ventilator.

Am observat, însă, o chestie. Pentru că avem sistem cu tâmplărie PVC, în condiţii de iarnă şi vară normală, temperatura se păstrează la nivel mediu. Adică, fereastra închisă = numa' bine.
În ceea ce priveşte „piesele” muncitoreşti şi zgomotele abominabile care te trezesc când ţi-i lumea mai dragă şi somnul mai bun, adio şi n-am cuvinte.

De asta recomand serviciile şi produsele de calitate cum sunt cele de la Klador.ro. Nu mai ai treabă cu poluarea fonică, îţi vezi de treabă liniştit şi te relaxezi în linişte şi în siguranţă. Hip hip hurray.

Klador Trust sunt experimentaţi, au produse de calitate la un preţ competitiv şi servicii la standarde super satisfăcătoare.

Mă duc la somn. Voi puneţi-vă termopane.


luni, 3 august 2015

Artiştii se întreţin cu Colorit

M-am născut  artistă. Iar victimele artei mele au căzut secerate sub vajnicile creioane, carioci şi foarfeci cât încă oliţa mi-era tron. (wink, wink)

Primele chestii pe care le-am pictat după ce mă tăvăleam prin nisip, au fost pereţii. Puteţi să ziceţi că ai mei erau iresponsabili. De fapt, erau prea ocupaţi, să se mai uite după un ghemotoc ce încerca să-şi bage degetele în priză şi mâzgălea de zor pereţii. Şi mânca nisip. Dezvolt altădată.

Uitându-mă în urmă mi-am dat seama că am fost binecuvântată cu astfel de pasiuni deoarece, la drept vorbind, eu n-am zi de plictiseală. Ai mei mi-au susţinut hobby-urile cu materiale şi cursuri dar e cazul să recunosc că nu puteau să hotărască în locul meu ce vreau să fac "când 'oi fi mare".

Pian, lectură, canto, desen, pictură, handmade, scriitură sau Marele Portocal ştie mai ce.
Deşi scrisul mi-a rămas ca tovarăş până la urmă, mă întorc la celelalte cu zâmbet imens de copil mic, cu capul chel şi dinţii neschimbaţi.

Cum mi-aş aminti de vremurile pereţilor de glorie, de mult apuse, daca nu pictez?! În creion, acuarele, culori acrilice, ulei, pe hârtie, pe sticlă, pe lemn sau pe pânză, poţi să-ţi sfâşii sufletul în bucăţi şi să-l prezinţi propriilor ochi. Sau lumii.

Revenind din lumea portocalei poetice, am nevoie de ustensile şi materiale prin care să-mi pot "sfâşia sufletul". Şi nu, nu mă duc nicăieri ca să fac rost de ele, când se află la un click distanţă. Ştiu, is tare leneşă.

Dacă eşti portocală deşteaptă, găseşti site-ul online perfect, Magazinul cu zâmbete colorate – Colorit.

Hue, huee, mamă-mamăă, eşti ca în rai!



Găseşti absolut tot ce vrei destinat unei astfel de pasiuni artistice: desen, pictură, grafică, modelaj, materiale pentru bijuterii, sculptură, olărit etc. Oferta de produse este foarte complexă, diversificată şi nu stiu dacă există ceva de trebuinţă care să nu poată fi găsit aici.

De altfel, dacă ai vreo nelămurire sau eşti mai neîndemânatic, poţi apela la departamentul tehnic care te ajută imediat cu sfaturi şi detalii tehnice despre produs.

În ceea ce priveşte livrarea, te trezeşti că trebuie să te apuci de treabă mai repede decât işi imaginai deoarece produsele ajung cât ai zice pensulă. Aceasta se face prin intermediul curierilor de la Cargus iar transportul e 19 RON sau gratuit la o comandă de peste 300 RON, asta dacă nu-i pui să-ţi care lada de zestre a bunicii pentru decorat.

Promoţiile sunt faine de tot pentru astfel de materiale de calitate. (Great job, guys !)
Pe lângă promoţii, mai primeşti şi reducere începând de la 200 RON – 2 % şi aşa mai departe. Mai ales eu, cum vânez produse de calitate la preţuri portocalizate, numa' sar pe-aici ca şi căpiata. Trăiască promoţiile !




În curând o să-mi mai comand pânză pictură din bumbac finuţ-finuţ, ceva pensule, un tub alb de acrilice că nu mai am şi mă bate gândul să iau vopsea textilă să-ncep să pictez tricourile lui barbatu' meu. Teheee.


*sursă poze: www.colorit.ro