duminică, 20 decembrie 2015

Zi de taiat capete

Ce fain e cand stai trei ceasuri intr-o gara, incercand sa ghicesti ce miros vine de la etajul cladirii: supa de galuste, fasole sau crenvursti? Stai pe jos ca ultimul boschetar, imparti ultima tigara cu "iubirea ta", fredonezi versuri din Phineas si Ferb si te sperii ca un copil cand trenul pleaca din gara, claxonand (Chu Chu Motherf*). Si razi. Si razi.


Te doare maseaua. Dar nu conteaza. Iti bagi servetele in falca pana arati ca Don Corleone. Durerea nu trece dar macar arati ca o Nasita.

Astepti sa ajungi acasa. Macar cel de-al patrulea tren pe ziua asta sa te duca acasa. Acolo ai un dus, sa scapi de jegul adunat pe caile ferate ale Romaniei, o paturica si o perna, proprietate personala, si cartofi in camara, sa-ti trantesti doua paie in tigaie (hai ca mi-a iesit si-o rima).

Domnuca draga, azi o fo' o zi de taiat capete!

PS. Bau cica bau bau
Tu esti iubirea mea
Mau mau au
Si inima imi bate
Cica cica bum bum
Si nu ma pot opri. (citat original din Phineas und Ferb)


PS2. Amintiri din studentie.

vineri, 27 noiembrie 2015

Da, stiu ca n-am scris de mult.


Ce se intampla cand ai de lucru dar n-ai niciun chef sa muncesti? Simplu, iti faci curatenie in Inbox. Printre tot felul de promotii, spam-uri, Sfantul Graal, soseta aia de ai dat-o disparuta acum 5 ani si un mail de la un prieten, dai peste mesaje din partea hi5. Uuuu… aaaa… exact, hai sa vedem ce se mai intampla cu hi cinciu’, pe care nu am mai intrat din clasa 10. Adica tot din perioada aia in care mi-am pierdut soseta mai sus mentionata.

Asa ca am intrat in cont si m-a intampinat Meet me, aplicatie dupa care mi-am dat seama ca hi5 s-a transformat in site de matrimoniale. Pe langa mesajul de bun venit, am consultat si ofertele tinerilor seriosi care cauta relatii serioase pentru o viata de familie, nu-i asa, serioasa. Dar e ok, am zis sa le iau pe rand pe toate, nu cred ca ma potrivesc pentru atata seriozitate.

Astfel, mai intai am rasfoit profilele celor 72 de prieteni(da, stiu, nu-s cea mai populara) si m-a pufnit rasul la numele si pozele de acum, hat-hat, multa vreme. In cazul in care vreti sa ma adaugati pe hi5, sa stiti ca ma numesc Mishale T (figuri si impresii) si se pare ca am facut contul undeva in 2009. Si profilul e roz. Asta spune ceva despre perioada de pubertate in care am folosit profilul pentru agatamente.

Si cum cutreieram eu asa, imi apare o notificare in coltul paginii. Noa, asta-i ceva nou. O tipa potrivita in barul de striptease din Piata Pacii, Baia Mare (da, stiu unde ii) se pare ca m-a “cumparat” in “Pets”, categoria de animalute sexoase a retelei, si mi-a crescut valoarea de la vreo 9 milioane T la 300 si ceva de milioane M (sa-mi explice si mie cineva ce inseamna T si M).

Aaaa, pana nu uit, daca tot intrati pe hi5, aveti grija cand descarcati imagini (cum ar fi pozele pe care nici nu stiati ca exista). Asa mi-am virusat laptopul in tineretile mele zbuciumate, de am plans o luna incheiata cand mi-o instalat un destept Windows-ul si mi-o sters tot din el. Viata e grea.

Ohoho, si am trecut la partea cu pozele. Am gasit cateva perle ale tineretii dar comentariile fac tot, creme de la creme: “suri”, “frumi”, “dragutza”, “itzi sta bn asa”, “te beeeskk muuult” etc. Folosirea “k”, “tz” si emoticoanelor e un adevarat limbaj pe care il stapaneam atunci la perfectie. Mi-e rusine… stai sa-mi pun cenusa in cap - NOT. Altfel, de ce mai radeam eu bine acuma?

In timp ce radeam manzeste la genialitatea portocalicioasa de clasa 9a, valoarea mea a depasit 600 de milioane T si m-am simtit naspa ca hi5 nu mi-a pastrat conversatiile. Macar mai radeam o vreme. Si reteaua insista sa devin membru VIP ca sa obtin acces nelimitat la… ceva. Prin urmare, momentul de glorie a trecut si a venit vremea sa ma intorc la viata mea simpla si obisnuita.

 
Daca vreti sa radeti candva si 
nu stiti de cine sau de ce (nu e ok sa razi fara niciun motiv, dooh), va propun sa radeti de voi insiva. Intrati pe hi5 si admirati-va genialitatea din tinerete. Cine stie, poate ajungeti si la valoarea mea din "Pets".

P.S. Nu stiu de ce dubleaza comentariile dar nici nu-mi pasa.

marți, 13 octombrie 2015

Dosarul epilarea: Barbatul si Ceara

In Timisoara am cunoscut o gramada de oameni. Majoritatea, prieteni de gasca, de care deja mi-e dor acum ca m-am intors acasa. Printre ei, am dat de un barbat de nota 10, de treaba si complet zapacit, dar care avea o pasiune aparte pentru corpul lui. Nu, nu era narcisist sau ceva, mai mult un fel de metrosexual care chiar ma calca pe nervi cateodata, cand trebuia sa-l astept cel putin jumate de ora sa fie gata cu aranjatul.

Chiar am facut marea greseala sa merg la cumparaturi cu el, sa isi caute o camasa. Una bucata camasa, Dumnezeule! Ne-am plimbat 5 ore prin toate magazinele posibile si imposibile, de-mi incepusera picioarele sa tremure ca piftia si pana si vanzatoarele se uitau cu mila la mine. Iar el are vreo 2 metri inaltime deci inchipuie-ti frate alergatura.

In fine, nu despre e vorba acum. Astazi voi deschide dosarul secret despre experienta lui N., prietenul meu banatean, cu epilarea cu ceara.

De fiecare data cand ne intalneam trebuia neaparat sa-i dau sfaturi cum sa arate mai bine. Sa ne intelegem, ma intreba pe mine, care mi lene pana si sa ma dau cu rimel pe gene dimineata. Mnoa, a adoptat el moda cu barba aranjata (la insistentele mele), m-a rugat de cateva ori sa-l pensez (iieew, nu) dar, inevitabil, a venit si marea intrebare: 

-Auzi boss, nu mai bine ma duc la salon sa ma epileze alea cu ceara, ca parca arat ca frate-so lu' King Kong?
-Ba, esti nebun, nu vezi ca nici n-ai par pe tine?
-Nu pe piept, la subsuoara, asa, ca m-am saturat sa ma tot rad. Imi creste un par asa de mandru si de frumos ca parca imi vine sa ma rad de doua ori pe zi. Daca il las o saptamana, deja imi flutura sub tricou de gandesti ca imi iau zborul.
-Apoi daca tot esti hotarat de ce mamaliga ta ma mai intrebi pe mine?
-Sa vii si tu sa-mi tii de urat, ca ii prima data pentru mine.

Ok, trecem peste partea in care l-am injurat cu drag si spor si, pana la urma m-am induplecat sa merg cu el. La salon, tipa s-a uitat in sus ca la brad, cand l-a vazut intrand si a facut niste ochi cat cepele dupa ce al meu i-a zis c-a venit la epilat. N-am intrat cu el, m-am pus pe-un scaun si-am bantuit pe Facebook, in timp ce-l auzeam pe N. cum icneste ca biciuit in "cabinet". Varza a iesit de-acolo. Si a inceput sa-mi povesteasca.

Acum urmeaza partea in care m-am tavalit pe jos:

-Ba, deci am intrat ca si-un crai la tipa aia, asistenta sau cum saracie ii spune. Jur, parca am intrat intr-un salon de spital. Mai lipsea numa' sa miroasa a dezinfectant. Oricum, deja incepeam sa fiu intimidat pana am vazut-o pe fatuca de epileaza, nu cred ca are mai mult de 25 de ani si asa ii de subtirica de Doamne feri. Ma uitam la manutele alea si mi-o si inchipuiam cum se chinuie sa-mi smulga tufisul de la subsuara.

Noa, ma pofteste aia mica sa ma dezbrac si sa ma intind pe pat. Imi expun fizicul, ma intreaba daca am mai avut de-a face cu epilarea cu ceara (nu, si nici nu o sa mai am) si tot boscorodeste ceva, ca nu stiu ce tip de ceara are, ca daca te epilezi cu ceara nu iti creste firul asa de gros si numa' dupa 3-4 saptamani trebuie sa revin. O vad cum amesteca intr-o oala ceara fierbinte si imi zice in treacat ca o sa fie dureros. Ha, mare scofala, m-am gandit. Eu, care am mancat bataie la kickboxing si m-am batut de-atatea ori? Eu sa simt durerea? Pfaiai, fetito, tu nu stii cu cine stai de vorba!

Si incepe fata sa ma tencuiasca, baga un strat acolo de ceara si o tot apasa, sa apuce sa se intareasca. Ba, da' isi musca buzele in timp ce se chinuia sa intinda ceara aia pe tooata ditamai suprafata, asa ca m-am lasat dus de val si m-am gandit sa-i cer si numarul de telefon pe cand plec. Superba.... aaaaaaaaaaii... bip bip bip, da' nu gandesti ca a tras cat a putut de tencuiala si mi-a smuls vegetatia de la subsuoara, parca mi-a tras unul un sut intre picioare. Ba, ii straluceau ochii. S-a uitat la mine si mi-a zis: "O sa trebuiasca sa mai dam o data, ca au ramas niste firicele rebele". Ai mamaliga ta si care te-o facut!

Biine, biine. Mi-a mai tras o data pielea de mi-a iesit din minte complet ideea cu numarul de telefon. Imi venea sa o iau de cap si s-o imblatesc bine de pereti, de dulap, de cine mai stie ce numa' sa se termine odata. A mea, cu un zambet triumfator pe buze imi zice ca a terminat la un brat, e timpul sa trecem la celalalt.

Nu crezi ca mi-a venit sa-i multumesc frumos, sa-i zic ca nu vreau sa o mai vad niciodata si sa ma car de-acolo? Numa' rusinea ca o sa ma vada fetele cu un brat curat ca lacrima si cu altul carliontat m-or mai tinut pe scaun. Evident ca toata tortura s-a repetat cu punct si de la capat, ba mai mult mi-a piscat pielea bine de tot, de a dat sangele.

Pana la urma a terminat, m-a dat cu ceva crema calmanta si pudra si s-a uitat gales la mine, zicand ca ma mai asteapta pe la ea. Niciodata! Niciodata nu mai pun piciorul pe-acolo!

Am iesit indoit, ca parca aveam carbuni incinsi subsuoara. Ba, jur ca nu ma mai epilez niciodata cu ceara, nici nu vreau sa ma gandesc cum ar fi fost daca m-as fi gandit la alta parte a corpului. Nu stiu cum suportati, voi femeile, tortura asta"

Am ras cu lacrimi. Bineinteles ca dupa o luna mi-a venit iar cu ideea ca nu se poate altfel, trebuie sa mearga la salon sa se epileze. Noroc ca i-am spus de un salon unde se foloseste ceara de unica folosinta de la Total Beauty si un personal atent, pentru ca epilarea sa nu mai fie o adevarata tortura.



Acest articol a fost scris pentru o proba Super Blog 2015 si este doar o poveste. Orice asemanare cu persoane sau intamplari reale este pura coincidenta :)

sâmbătă, 10 octombrie 2015

Portocala + SuperBlog = Cea mai tare toamna

Adevarul e ca am aflat de competitia SuperBlog inca din prima zi in care s-a dat startul inscrierilor. Adica acum o luna. Am stat si m-am gandit si m-am razgandit daca sa particip sau nu, avand in vedere faptul ca nu am foarte mult timp liber la dispozitie.

Pana la urma, afacerea e gata. Particip si eu la SuperBlog 2015, pentru ca va fi o experienta noua pentru mine: termene stranse, o multime de concurenti mult mai avansati decat mine, premii wow, care te lasa cu gura cascata si subiecte faine. Asa clar nu o sa ma mai pot plange ca nu am subiecte de scris!

Toamna asta o sa fiu o Portocala ocupata, dar nu e nicio problema. Voi avea partea de cel mai bogat anotimp, participand la SuperBlog 2015!

vineri, 9 octombrie 2015

Stiinta uitatului la televizor

Luni: Ajungi acasa de la lucru, esti franta dar totusi te apuci sa faci ceva de mancare, sa fie cald pe masa. Apoi deschizi televizorul si, in timp ce doua babe senile urla una la cealalta, impaturi hainele de pe uscator, faci ordine si te gandesti ce mai ai de facut.

Marti: E ok, azi se ocupa Ma de mancare asa ca te trantesti pe burta in pat, deschizi laptopul, pornesti televizorul si il lasi pe ceva program de muzica, apoi incepi sa pierzi timpul pe 9Gag. Si pe Facebook. Si pe Tumblr. Si, in mare parte, pe blog. Si te lungesti la distractie, pana cand vrei tu.

Miercuri: Hmm, parca ziceai ca ar fi cazul sa faci si tu ceva miscare. Deci, deschizi televizorul sa ai fond sonor si incepi sa-ti faci programul de abdomene, dat din picioare si din maini. Apoi te duci sa gusti putin din prajitura aia supeeerba pe care nu de mult a scos-o Ma din cuptor.

Joi: Ai atatea de facut! Supa, felul doi, poate si un desert. Dar e plictisitor in bucatarie, fara sa cante ceva. Asa ca iti pui ce ai de curatat intr-o plasuta si un bol si te asezi pe scaun, in fata televizorului. Iti vezi de treaba, cureti cartofi, ceapa, ardei, fasole pastai si amesteci in maioneza. Intre timp, la televizor, Jamie Oliver termina si el de facut mancarurile lui fenomenale.

Vineri: E weekend! Mirific. Te chinui sa termini un articol, ai de raspuns urgent la vreo 5 mailuri si un prieten pe care nu l-ai vazut de un an te suna insistent sa planifice o intalnire. Dar stai! Ma se uita iar la ceva telenovela turceasca si pur si simplu te lasi furata si tu de ce se mai intampla cu cei doi indragostiti care nu pot fi impreuna pentru ca sunt prea diferiti social si parintii ii obliga sa se casatoreasca, dar cu altcineva, fiecare. Tipic. 

Sambata: Ai iesit de la dus si acum ii privesti amuzata pe Ma si Barbos,care stau fiecare in colturi diferite de pat si isi cedeaza unul altuia telecomanda. Ba, "ia-o tu, uita-te la ce vrei, la un meci sau ceva", ba "pai nu, ca si asa ma joc pe tableta, uitati-va linistita". Si cum, niciunul nu ajunge la o concluzie, iei telecomanda si muti programul pe Cartoon Network. Fetiteleee Power Puff!

Duminica: E ziua in care Ma lasa televizorul pe muzica populara, toata ziua. E lege, nu ai ce sa faci. De "suparare", mananci toata prajitura ramasa de la pranz si iti faci si o ciocolata calda. Apoi te bagi sub plapuma, mai bei din cand in cand cioco pufoasa si discuti cu familionul, ce s-a mai intamplat si ce mai e de facut.

Cum te mai poti uita la televizor? Hmm, stai linistita la coada la farmacie si, pana sa iti vina randul, ai timp sa urmaresti cel putin 15 minute din "Cei patru fantastici". La fel se intampla aproape de fiecare data cand iesi in crasme: mananci, mai bei putin, urmaresti meciurile de rugby si fotbal si mai injuri cand vezi ce ratari au alde unii.

Cam asta e programul meu saptamanal, cu variatii, care implica inevitabil si prezenta televizorului. Si raspunde provocarii primite de la UPC Romania; acestia au lansat inca din septembrie o super promotie de toamna - cu reduceri suplimentare de 50% timp de 3 luni.

Ca sa va spun pe sleau care e faza, UPC ofera 50% reducere tip de 3 luni + un cadou oricarui client care achizitioneaza servicii cu o rata lunara de cel putin 70 de lei, pentru o perioada de 24 de luni. Cadoul este reprezentat de un upgrade gratuit la net de 500 mbps sau de un Pachet CINEMA, la alegere.

Adevarul e ca mi se pare o ofera chiar practica. Televizorul pentru mine nu e neaparat un "must have" dar, cateodata, reprezinta un instrument de relaxare. Nu cand te uiti la emisiunile de rahat si prostie cu pseudo-vedete, ci cand vezi un film bun, asculti o melodie ce iti transmite un vibe de zile mari sau inveti ceva, din emisiunile culinare. Chiar daca mai aluneci cateodata la o telenovela, e ok. Sa fim seriosi, cate femei nu au invatat bine de tot spaniola cu ajutorul acestora?

Deci? Ce mai astepti? Profita acum de oferta UPC Romania pentru o toamna plina de cadouri! Promotiile sarbatorilor nu au inceput niciodata atat de devreme :)



miercuri, 7 octombrie 2015

Despre Piatra Virgina si o noua provocare in familie

Duminica a fost cea mai nealcose zi dintre toate zilele. Ok, o inceput de sambata seara, de cand ne-am hotarat (eu si barbatul meu barbos) sa nu ma mergem de doua ori in acelasi local in Baia Mare ci sa vizitam de fiecare data o crasma diferita, pana descoperim care ne plac mai tare.


Asadar si prin urmare, sambata am ajuns in Podul Viilor 9 unde am petrecut o seara (ne)romantica band bere (apropo, voi stiat ca aici au halbe de bere de-un litru?), am povestit cate-n luna si in stele, am ras, am ragait delicat ca niste printese si am ascultat muzica bunicica. Care o fost partea cea mai buna? Cand am ajuns acasa, in pat si ne-am bagat sub plapuma a' mai groasa de la buna. Ioi ioi.

A doua zi, o fo' pur si simplu perfect. Stiti de ce? Pentru ca n-am planuit nimic. Si pentru ca o fost cald si numa' bine pentru putin urcus. Asa ca mi-am rasfirat pletele-mi roscovane in vant si ne-am carat inspre parc, sa-mi arate unde s-o dat el cu bicicleta. Am urcat pe langa Jungle Park, pe traseul de downhill. Si-am urcat, si-am urcat pana aproape mi-au dat plamanii rateu.


Ok, hai sa nu exagerez, am urcat doar o jumate de ora pana sus, la Piatra Virgina. Nici acuma nu-mi vine sa cred ca exista o astfel de priveliste, chiar in Baia Mare!

Sus, la vreo 400 si ceva de metri, vezi tot orasul si imprejurimile. Parca esti pe marginea unei galeti si te uiti in jos dar in loc de apa sau gol vezi un oras in miniatura, ca din turta dulce. Era asa cald si bine ca mi-a venit sa ma intind pe pietre la soare, ca o soparla. Ca sa impac si capra si varza, mi-am inchis lenes ochii si m-am lasat tucata de soare. 

Dar orasul si padurea ma chema. Asa ca mai deschideam ochii in rastimpuri, sa imi trec privirile gales peste turnuri si acoperisuri, sa mi le agat in varfuri semete de munte si sa le dau putina rugina in stropul de sclipire, din frunzele batraioare ale copacilor. A, si sa-l urmaresc pe barbatul meu nebun cum se catara pe Piatra Virgina ca sa poata cuprinde in brate (mai mult in Go Pro) tot orasul.


Nu stiu neaparat de ce i se zice asa si din cate m-am documentat, nimeni nu stie exact. Umbla vorba ca de pe pietroi s-a pravalit in poale o virgina care suferea dupa iubirea amara, la care nu putea ajunge. Dar exista si varianta mai putin romantica cu anecdote ale pierderii virginitatii la umbra stancii. Meh, poate s-or intamplat amandoua lucrurile. 

Dupa coborare, am baut o cafea la Tom si Jerry si ne-am bucurat de soare. Apoi, am ajuns pentru prima oara in Butoiasul cu Bere. 



E un local frumos, pe placul amandurora, unde mananci bine de nu mai incape dar parca n-ai lasa nici in blid. Modul in care e decorat te imbie la vorba, la tors de amintiri si povesti si la baut de bere, bineinteles. A, berea casei nu ne-a prea impresionat si nici muzica de tip comercial. Noroc ca si-au facut aparitia lautarii. Am ascultat muzica instrumentelor zgariate si chinuite de amar de vreme, mi-am cantat "la multi ani" laolalta cu lautarii si am considerat ca duminica mi-am sarbatorit din plin ziua ce are sa vina. Si-am mai facut planuri frumoase si ne-am spus lucruri pe care, dupa aproape un an, inca nu le stiam unul despre celalat.

Asa ca, a fost perfect. Va las cu video-ul puscat de barbos, poate va fac si voua pofta sa urcati pana sus, la Piatra Virgina :) 






vineri, 2 octombrie 2015

Apa si cantec pentru suflet

Am stat o vreme sa ma gandesc daca sa scriu articolul asta sau nu. Nu e ceva grav dar ma simt mica fata de atatia romani muncitori care isi dau si sufletul muncind in agricultura prin strainatate. Acest articol e despre sudoare, despre mangaiere pentru suflet si despre apa care alina si vindeca. Despre scurta mea experienta afara, muncind in agricultura pe parcursul celei mai aprige calduri de august. Despre romanii din strainatate.

Inainte sa plec aveam o vaga idee despre ce m-ar putea astepta. Tocmai de aceea am insistat sa nu ma angajez in oras ci sa plec afara, sa castig bani frumosi chiar daca muncesc pe rupte. Stiam cateva lucruri de la Ma, care pleaca de ani buni. Stiam si povestile dar tot timpul am vrut sa invat pe pielea mea. Eu singura. Si au fost multe.

Nimic nu te pregateste pentru dorul care te loveste brusc, in moalele capului, cand de-abia ai lasat in urma granitele tarii. Nimeni nu te pregateste pentru indiferenta strainilor si pentru persoanele cu care ai de-a face. Nici un chin nu se compara cu setea.

Pentru mine calatoria a inceput si cu stangul si cu dreptul. Am stat aproape doua zile pe energizante si 2 sandwich-uri; am stat treaza pentru sofer in timp ce ceilalti dormeau. Am avut noroc sa dau peste un sofer de treaba care mi-a povestit absolut toata viata lui. De ce nu am dormit si eu? Pentru ca stiu cat de usor e sa adormi la volan, din pricina drumurilor lungi pe autostrada si a oboselii noptilor si zilelelor nedormite. Stiu de la doi soferi de cursa lunga: Ma si barbatul meu drag. Asa ca am cantat, am spus glume si l-am batut pe umar cand am vazut ca-si lasa barbia in piept.

Cand am ajuns intr-un final, imi doream doar apa. Sa beau, sa ma spal si sa dorm. 

Pana m-am acomodat a trecut doar o zi pentru ca eu sunt plecata de-acasa de la 6 ani, si mi-e usor. Dar dorul nu se poate compara niciodata. M-am confundat cu peretii scorojiti si caldura inabusitoare de peste zi si m-am pierdut cu capul intre meri si peri.

Sursa: Pinterest
Partea buna e ca m-am regasit de fiecare data, un pui de fata cu picioarele invinetite, cu bratele zgariate si fata inrosita. Nu m-am lasat rapusa de dor, de oboseala sau de sete. Am invatat sa rad si sa traiesc din plin de la alti romani cu inimi aprinse de dor in piept. Toti sunt oameni frumosi, care lupta din greu sa puna ban cu ban deoparte pentru familiile lor de acasa. Toti zambesc si rad cu gura pana la urechi si apreciaza fiecare noua dimineata in care soarele le mangaie fruntile bronzate. Au avut grija de mine ca si de copilul lor iar pentru asta o sa le fiu mereu recunoscatoare.

Mi-a fost tare drag un nene ce imi canta intr-una "Fata tatii, copilita" cu glas de miere si-mi spunea ca-i pacat de el ca are doar feciori. Deja il strigam "tata" pentru ca avea grija intotdeauna sa mananc, sa iau pauze si sa nu uit sa beau apa. Apa mi-a dat putere si forta sa nu ma prabusesc sub crengile bataioase si sa fiu copilul harnic al livezii. In caldurile in care-am lucrat, am ajuns sa beau si 8 litri de apa in fiecare zi si parca tot imi simteam inima uscata.

Lucram si cantam de rasunau livezile. Tata Luci incepea cu "Geaba sunt copil sarac" iar eu terminam cu "Mocirita cu trifoi". Doar cand era patronul langa noi munceam voiniceste si cantam in gand. Nici pasarile nu mai indrazneau sa ciripeasca. De fapt, in zapuseala si uscaciune unde sa mai cante pasare-adormita? Mai bine zboara la o margine de rau si-si adapa sufletul. Cum am fi zburat si noi inapoi in tara.

Cantam doar noi, romanii, pasari calatoare-n lume, si munceam. Ne era drag sa muncim, sa ne intrecem care umple mai multe binturi cu fructe si care culege mai repede.

Haideti sa va povestesc si una faina. Munceam pe car (un utilaj ca o platforma, cu care puteam culege fructele din varful copacilor) cu Ma si s-a facut ora pranzului. Era o caldura de te topeai in picioare si, cum am tras sa terminam randul mai repede, n-am baut apa deloc intr-o ora. Deja de la sete imi venea sa turbez, vedeam negru in fata ochilor. Noa si ne-am hotarat sa lasam bintul umplut jos, ca sa intram in pauza si sa ne udam si noi buzele. 

Doar ca n-am aliniat sina cum trebuie si numa n-o vrut bintul sa coboare pe cozi. De nervi (nu mai aveam rabdare, muream de sete) am impins amandoua de bint cat am putut. Si s-o intors spurcaciunea cu curu-n sus si s-or imprasiat toate perele pe sub pomi... Bravo, patratel!

Sursa: Pinterest
Am lasat situatia asa pana am ajuns in hala, am baut apa si am mancat putin. Dupa ce ne-am hidratat, ne-a venit ideea salvatoare: am cules pere frumoase, rotunjoare intr-o lada pana am ajuns in fundul livezii, unde se cocea la soare bintul rasturnat. Si da-i, fata mea, si culege perele date de pamant, aduna-le in bint si aranjeaza-l frumos sa nu se vada ca-i tocat pe dedesubt. Noroc pur am avut! (desi cred ca ne-o injurat patronul cand o scos perele la vanzare de numa' numa')

Pe cat de greu a fost in strainatate pe atat de multe am invatat. Despre ceea ce inseamna viata, solidaritate, prietenie si responsabilitate. Despre cat de important e sa-ti pastrezi buna dispozitie. Si despre ideile geniale care iti vin daca bei apa!

miercuri, 30 septembrie 2015

Primul telefon nu se uita

Am mai scris de curand pe blog despre telefoane si o foaaarte scurta introducere despre primul meu telefon mobil. Partea interesanta despre marele Internet este faptul ca intr-adevar e MARE. Asa ca nu a trecut mult si am primit o noua provocare din partea celor de la computerblog.ro, sa le spun lor si sa va spun mai ales voua, puisorii mei draguti de portocala, tot-tot-tot ce-mi amintesc despre primul meu telefon. Mobil, ca de-ala fix nu incape vorba.

By the way, deraiez putin. Mi-e frica sa folosesc telefoanele fixe de cand eram prin generala si, fiind singura acasa, am inceput sa sun la Relatii Clienti sau asa ceva, ca sa aflu codul postal (cred) al tuturor oraselor din Romania. Partea proasta a fost ca pe la al doilea apel, tanti mi-a raspuns rastit ca o sa-mi taie serviciul de telefonie, ca imi bat joc de ea si ca o sa ma gaseasca ea (acum stiu ca doar incerca sa ma sperie, chiar i-a iesit faza). Am trantit telefonul si-am stat o luna cu frica in san ca o sa sune tanti aia nebuna inapoi si o sa afle matusa-mea ce-am facut.

Sursa: Pinterest
Mna ma rog, sa revenim. V-am spus deja ca primul meu telefon a fost un Alcatel OT 565 negru si micut, cu clapeta, pe care l-am primit cadou de la ai mei, atunci cand am terminat clasa a VIII-a. Eram in prag de viata, inca imi purtam ochelarii cu rame aurii pe nas si aveam tot felul de visuri in cap. Nu zic ca acum nu am tot felul de visuri in cap, dar atunci erau mult diferite.


Ideea e ca dupa ce-am terminat generala, m-am mutat la Satu Mare si era necesar sa primesc si eu un telefon, ca sa pot comunica mai des, mai rar, cu ai mei. Nu va ganditi ca altfel as fi primit asa ceva, Pa era foarte rigid cand venea vorba de cheltuieli mai mari. Chiar m-am uitat de curiozitate cat costa acum un astfel de telefon. Guess what? 15 lei. Ueeei fratiuc, atunci o costat ceva bani.

Mnoa si-apoi m-am distrat bine cu el pana l-am ucis cu propriile maini, din greseala, bineinteles. A trait din plin pana in primul an de facultate, cand i-am bagat in pantec o cartela de Vodafone (era telefon de la Orange) si pur si simplu s-a alienat, blocat, autosinucis, cum vreti sa-i spuneti.

Sursa: Pinterest
Cat timp a functionat, mi-a fost de mare folos, si asta din mai multe motive. Prima sarcina pe care a indeplinit-o mereu fara probleme a fost primitul apelurilor si mesajelor de la ai mei. Asta pentru ca, atunci cand am intrat la liceu, eram cea mai timida fetiscana din clasa si nu tare aveam eu tangente cu alti coptii, deci si agenda mea era cam goala. 

Treptat mi-am dat drumul, pana am ajuns sa sterg din contactele inutile. Cum ar fi numarul unui tip pe care l-am cunoscut in tren, in timp ce ma indreptam spre olimpiada de istorie de la Alba si cu care am vorbit ore in sir la telefon si prin mesaje, discutand despre subiecte super complexe, nanotehnologie, de exemplu (true story). Dupa 2 saptamani legatura s-a intrerupt brusc. Mai primesc ocazional cate un mesaj de la el, de sarbatori, in rest nimic.

Noa, mai departe e evident cat de util a fost Alcatelu' pentru flirturile anilor adolescentini. Mesaje, pupici peste pupici, bip-uri codate pana la 3 dimineata, "romane" scrise atunci cand ne desparteam si alte probleme de oameni mari. A, mai era o persoana cu care vorbeam ore in sir la telefon. Diriga mea din liceu, profa de franceza, ma suna cand nu avea ce face si povesteam vrute si nevrute, in franceza. Abia acum pot sa apreciez acest gest al ei la adevarata lui valoare. Multumesc, Madame Peres!

Sursa: Pinterest
Ceea ce mi-a placut cel mai si cel mai mult la vajnicul meu Alcatel? Bateria. Mai, deci dura bateria aia si cate 3 zile, dupa ce ca-l foloseam aproape incontinuu. Chiar daca tineam display-ul aprins toata noaptea, bateria rezista. Si rezista. Si rezista. Mi-a fost de ajutor ca sa ma ascund de matusa-mea si sa citesc toata noaptea. Am fost soarece de biblioteca de cand ma stiu si daca incep o carte, nu o las din mana pana nu o termin. Asa ca, seara tarziu, cand se da ora de stingere (da, eu am trecut prin asta, chiar daca n-am stat la internat), imi trageam plapuma peste cap, ma baricadam bine cu inca o patura ca sa nu scape vreo raza de lumina si apasam pe sagetutele de pe telefon ca sa am lumina vreo 4 - 6 ore (sau pana ma durea degetul), sa pot citi cu sufletul la gura. Cel mai nasol a fost cand mi-a tras matusa plapuma de pe cap si-o inceput sa urle ca si capiata sa ma culc, in saracie. Meh, femeie.

Asta s-a intamplat deoarece mi-o auzit butonatul. Uite, de aia era nasol. Pe vremea aia trebuia sa te chinui, sa muncesti si sa transpiri daca voiai sa trimiti un mesaj mai lung. Vrei un z? Fratiuc, fi pregatit sa apesi de patru ori tasta 9. Eh, vremuri. Acum nu mai avem probleme, o atingere si ai ce litera doresti, fara efort. 

Primul meu telefon a fost si o recompensa pentru munca pe care am depus-o la scoala, sa fiu mereu pe primul loc. Chiar din acest motiv l-am pretuit si am avut grija de el, eram constienta ca efortul meu mi-a permis sa am si eu un telefon. Astazi, ii privesc ca o batrana zgripturoaica pe copiii de 6 ani care se lauda cu cele mai noi si mai smechere smartphone-uri (la propriu ca-s mai smart decat proprietarii). 

Ei nu cunosc adevarata valoare a obiectului pe care il butoneaza, nu apreciaza munca parintilor lor si confortul in care traiesc si daca apare un model nou, se tavalesc de doua ori pe jos plangand iar parintii sar in tate partile, numai sa faca voia mucosului. Nu vreau sa fiu rea si nu, nu gandesc prea traditionalist. Un copil nu va invata niciodata sa aprecieze un obiect daca il primeste prin santaj, fara sa munceasca deloc pentru a-l merita. Cui nu-i place gandirea mea, exista un butonas mai sus, in forma de x, e liber sa-l apese.

Ce sa va mai spun despre telesfonul meu mobil? Da, il foloseam si ca sa inregistrez melodii in voga de pe canale ca si Mtv sau Utv si sa le ascult apoi la casti. Cei care ma cunosc, pot depune marturie ca daca imi uit castile acasa vreodata, dispozitia mea se va izbi catastrofic de asfalt. Sunt o obsedata de muzica si imi place. Telefonul de-atunci si toate telefoanele in veci amin, vor juca si in rolul de mp3 player, un rol aproape principal.

Mnoa dragutilor, gata, e timpul vostru. Care a fost primul telefon mobil, cum arata si ce faceati cu el? Astept raspunsurile voastre in comentarii!

marți, 29 septembrie 2015

Viata de ratusca

Hahaaa, gandul asta mi-a trecut in minte cand il ascultam pe Furdui Iancu la Castane. Dupa un pahar de vin fiert cu portocale mi s-a dezlegat limba si atata am cantat cu el cantece patriotice ca nici in ziua de azi nu-mi pot da seama de unde le stiu versurile. 

Si cum cantam (urlam) eu cat ma tineau plamanii "C-asaaaaa-i romanuuuuu'/ Cand imbatranesteeeeeee" si ma leganam in bratele dragului meu drag, m-am uitat inspre cer (asa, patriotic) si-am dat cu ochii de-un card de rate care vasleau harnice inspre Africa, probabil. Si, pop-up, imediat mi-a sarit in minte intrebarea: oare cum se desfasoara o viata de ratusca? (viata de rata nu suna deloc dragut, ma-ntelegeti voi)

In 5 minute le-am derulat toata viata ratustelor alora, in timp ce Furdui Iancu a tulit-o de pe scena si-a venit altcineva, nu mai tiu minte cine. Si iacata, ma transform din nou in ratusca, sa va povestesc si eu cat de greu poate sa fie. Sau nu?

Ratusca de mine a batut de 3 ori din cioculet iar oul s-a spart. Nu eram cine stie ce ratusca, eram uratica, cu picioarele strambe si o voce ragusita, de Batman. Uaai dar tare imi placea sa ma balacesc, in ape line, ape tulburi, nu conta. 

A trecut ce-a trecut vremea. Primavara si vara s-au dus, zburand probabil inspre Africa unde Mama ne spune mereu ca-i cald si bine. Zilele senine, calde in care copiii in maieuri veneau sa ne momeasca cu bucatele de paine s-au terminat. A inceput un vant rece, dinspre nord, care ne infoaie penele si nu ne lasa sa ne mai incalzim nici macar noaptea, cand incercam sa ne strangem toti laolalta. Grea viata, fratele meu! 

Unde sa te duci, esti ca in vorba greierului aluia a lui Toparceanu. Casa n-ai, mancare pe terminate si problema e ca au mai aparut si "vanatorii", niste pasari ciudate, verzi-padure, care n-au aripi dar au gheare lungi care bubuie si te lasa fara suflare. Asa s-a dus saracu' varu'meu.



Deci plecam. Am varat harta sub aripa si-am pornit-o in "V" spre calda si dulcea Africa. Fratele meu e in frunte, ca-i mai mare si deja stie drumul de anul trecut. Eu... nu-l stiu, dar nu conteaza, suntem impreuna si uniti o sa reusim orice. Pe drum, am vazut de toate. Am urmarit cum codrii isi schimba batraneste straiele, se-mbraca in arama si aur topit si vuiesc noptile de urletul lupilor infometati. Multe stane-au mai pradat, Doamne!

Noi vedem tot de sus. Vedem campii muncite cu sudoare si cu drag, de oameni harnici. Isi culeg porumbul, isi taie cocenii si le fac cort in spatele surilor. In urma lor vin tractoarele si ranesc fata pamantului; sangele negru tasneste de sub brazda ca o inviere in rod. E frumos.

Am vazut apoi mari intinse, am prins furtuni aprige de era sa ne dam ultima suflare in brate de sirena si burti de peste uituc. N-a fost sa fie. Si-am vazut si orase. Mandre case de beton, uriase pana la nori. Am mai vazut un oras la poale de munte, cu-n turn inalt si luminat in care lumea s-a strans buluc in strada sa ne-aplaude zborul maiestuos. Sau.. nu? 

Pe-o scena, canta un tip la microfon, imbracat in ceva salvari albi si cizme negre Se tine drept, desi se vede c-au trecut ceva ani peste el. In spate, alti oameni frumosi canta la tot felul de instrumente. Muzica asta te poate face sa plangi, de fericire.

Din multime nimeni nu se uita la noi. Ba da, e o mogaldeata rosie in obraji, care canta si ea cu omul de pe scena dar, in acelasi timp, ne urmareste zambind zborul spre draga Africa. O pazeste un barbat in a carui ochi se citeste lumina, desi pare el fioros. Oare la ce se gandeste?

Oare ea isi poate inchipui cum e o viata de ratusca?

luni, 28 septembrie 2015

Buchetul meu de mireasa o sa vina din online

Nu, inca nu ma marit. Desi parca am ramas in urma fata de multe dintre fostele mele colege de liceu, care deja se bucura de bebei draguti si pufosi (sa le creasca mari si sanatosi).

De ce mi-a venit in minte sa scriu tocmai despre florile de maritis? Din doua motive. Tocmai s-a maritat o tipa din blocul vecin si a fost nunta de-aia haiduceasca, bubuind a motoare turate, cu babe afumate pe la geamuri, de ce fum iesea pe tevile de esapament si oameni buni si faini, care iubesc cu adevarat. Nu stiu, poate nu erau chiar astfel de oameni, dar imi place sa-i imaginez asa. Al doilea motiv este faptul ca tocmai s-au terminat castanele si Ma m-a carat pe la toate tarabele cu flori din toate lumile posibile si imposibile. Si-am vazut, si mi-a placut.

Si m-am hotarat. La nunta mea "O ptica o stea/Soarele si Luna/ Mi-or tine cununa", cununa din trandafiri micuti, rosii ca sangele ce-o sa-mi faca inima sa galopeze in momentul in care o sa ma vad in fata lui, si toata lumea o sa fie a mea. M-am gandit, daca tot am de-a face atat de mult cu online-ul, la lucru si acasa, o sa comand florile de la nunta noastra de la o florarie online. O sa stam (mai mult eu) in tihna, sub o patura dulce din flanel, si o sa rasfoim toate paginile de pe Floraria Mobila pana gasim exact ceea ce ne place (mai mult mie, ca lui nu-i prea pasa, pot sa ma duc si-n tricou cu un hamburger in mana, ca tot o sa fie multumit).

Inca nu m-am decis ce minunatie o sa tin in maini, cat o dura nunta. Problema e ca sunt atat de multe idei de buchete de mireasa, ca munca mireselor nu e deloc mai usoara. Alegeri, alegeri, alegeri. Buchetul la care visez eu ar fi alcatuit din pachetele de cartofi pai (mniamiii) dar stiu ca nu se poate, ca ma desteleneste Ma. Asa ca o sa aleg fie un buchet cu liliac, florile mele preferate sau poate un buchet din trandafirasi rosii. Sau violet. Cu putin alb si piersica. Oh nu stiu, important e ca mai am vreme pana sa ma hotarasc. O sa avem o nunta faina prin simplitatea ei, prin florile alese si livrate cu grija de personal in care sa am incredere si... prin dragostea cu care o sa fim inconjurati.

In ceea ce priveste nasii... s-au oferit deja oameni frumosi dintre care cei care or sa fie, or sa fie. Cert e, si sper sa fie si atunci, ca ii iubim pe toti ca Doamne fereste, altfel nu am mai fi prieteni. Nasa mea isi va alege ea singura buchetul, ca sa fie mandra tare, dar o sa-i recomand buchete nasa tot din floraria online pe care am ales-o.

Nu sunt genul de persoana care vrea sa atraga atentia, nici macar pentru o noapte. Nu ma simt vreo printesa, sunt si mereu voi fi o portocala salbaticita care prefera sa-si traiasca viata din plin, cu oameni fericiti alaturi. Viata noastra impreuna a inceput deja dar cand vom face pasul urmator, ne dorim ca ceea ce conteaza la nunta sa fie bucuria, buna dispozitie si distractia. Nimic mai mult. 

A, ba da, mancarea buna. Si lacrimile mele de fericire care vor picura voioase intre petale delicate de flori.

sâmbătă, 26 septembrie 2015

Protectie de calitate pentru Samsung Galaxy S6 Edge

Spre deosebire de majoritatea prietenilor mei, eu nu sunt prea pasionata de telefoane. Probabil si pentru ca primul meu telefon a fost un Alcatel cu clapeta, pe care l-am primit cand am terminat a VIII-a. Nu era mare lucru, era util sa raspund la apelurile alor mei, sa trimit mesaje si sa inregistrez piese de pe Mtv si Utv, sa le pot asculta la casti.

Ok, am evoluat de la caramizi (grele si cu functii putine) pana la mega "televizoare" (nu le zic altfel), subtiri de nu stiu cati inchi si cu fel de fel de functionalitati. In ceea ce priveste foliile, husele si orice materiale de protectie pentru telefoane, eu n-am folosit asa ceva niciodata. De ce? Pentru simplul fapt ca aveam caramizi prea ieftine, care rezistau. Iar daca nu rezistau, erau usor de inlocuit. Cum erau Nokia pe vremuri sau Evolio, a carui stapana smechera sunt eu acum. 

Dar nu despre ce telefoanele care mi-au trecut prin mana vreau sa va povestesc astazi ci despre Samsung Galaxy S6 Edge si protectia recomandata pentru el. Nici nu incape vorba sa lasati minunatie de telefon in grija Domnului, fara o folie protectoare S6 edge de calitate, care sa o protejeze de "duhurile rele". Ma refer la zgarieturi, crapaturi si alte poame rele de acest gen la care smartphone-ul fiind expus, risca sa nu mai functioneze corect, sa arate oribil, sa inghita o gramada de bani pe reparatii sau sa moara de tot. Si atunci e gata, la revedere, pa si pusi, adio si n-am cuvinte.

Adevarul e ca multi dintre noi isi cumpara un astfel de telefon, cum e Samsung Galaxy S6 Edge asudand din greu ca sa economiseasca. Nu toata lumea se scalda in bani, sa fim seriosi. Prin urmare, daca tot te-ai chinuit sa iti cumperi acest telefon, fa bine si protejeaza-l cu folie de calitate cum este cea de la Smart Protection. De ce va recomand chiar acest produs? 

Folia protectoare de la Smart Protection este compusa din 4 straturi speciale, de 0.2 mm, fiecare dintre aceste straturi avand proprietati anume care sa asigure formarea unui scut perfect impotriva oricarui soc care ti-ar putea afecta telefonul. Primul strat din polimeri elastomeri se vindeca singur, zgarieturile fine disparand de la sine in timp. Urmeaza stratul de calitate optica si cel de dispersare a socurilor iar ultimul strat din silicon activ asigura o aderenta perfecta si anduranta ridicata. Traducand pe limba oamenilor obisnuiti, ai patru fuctionalitati care iti ofera protectie ideala pentru telefonul tau, toate intr-o singura folie. 

In consecinta, este diferita de folia clasica, normala, deoarece are o rezistenta anti-zgarieturi de 2x mai mare, se regenereaza, ofera transparenta 100%, claritate ful HD si pastreaza culorile originale ale display-ului. Cei de la Smart Protection iti trimit chitul de montare gratuit si se asigura ca ai toate instructiunile necesare pentru ca telefonul tau sa fie protejat perfect. Ai la dispozitie folie Clasic S6 Edge doar pentru display, doar pentru spate sau fullbody - totul depinde de alegerea ta. 

Deci, ce mai stai pe ganduri? Esti fericitul posesor al unui Samsung Galaxy S6 Edge? Protejeaza-ti telefonul cu folia de protectie premium de la Smart Protection!




luni, 21 septembrie 2015

Leapsa cu Internetul

E seara perfecta pentru leneveala desi am un examen si cursuri de SEO care ma asteapta. Asa ca o sa lenevesc muncind, totusi. Si o sa preiau o leapsa draguta, prin care ati putea afla mai multe despre mine. Va invit si pe voi sa raspundeti daca deja Facebook-ul si 9Gag nu vi se mai par atat de interesante. Leapsa e despre cum ne-a schimbat Internetul viata, cum ne ajuta (sau nu) si despre posibile teorii ale evolutiei netului. Deeeeci hai s-o luam pe rand.

Sursa: thenextweb.com

De cati ani ai acces constant la internet?

Cred ca eram clasa a X-a, deci pe la 16 ani. Au trecut de-atunci aproape 7 ani, pfoaaai ce repede fuge vremea. Prima data am avut net de la Orange printr-un modem care ma enerva la culme. Deja prin 20 a lunii incepea sa piarda din viteza, pana ajungea sa se miste ca un melc turbat. Era horror. Si depaseam mereu abonamentul. Ouch.

Care este prima ta amintire legata de navigarea pe Internet?

Oh. Faza-i ca imi amintesc chiar precis ce-am facut prima data. Cont de Hi5. Asta din cauza ca am ramas cu sechele din clasa a 7-a cand mai mergeam pe la o colega si ea avea calculator smecher si net. O adoram. Ganditi-va ca pana la 14 ani nu am avut nici macar televizor in casa, doar atunci cand mergeam la ai mei. De aia ma vedeti voi mai mult citind, cu cartile am crescut.

Ce faci zilnic pe net?

Ma pufneste rasul. Ideea e ca am ajuns sa fiu legata de net si acasa, si la munca. Zilnic caut retete noi ca sa mai diversific meniul, citesc articole de pe bloguri, imi verific mail-ul, conturile de social media, toate astea in timp ce ascult muzica de pe YouTube. La lucru e imposibil sa nu folosesc netul, suntem practic paralizati daca mai pica netul si cateva minute. Toate articolele mele sunt stocate in Drive, promovarea o fac pe Social Media, intocmesc rapoarte, fac optimizari sau cate si mai cate. Chiar si o viteza mai mica de incarcare a site-urilor m-ar face sa turbez.

Cand ai descoperit bloggingul?

Mult mai repede decat in 2012, cand mi-am facut primul blog. Cand am prins curaj si am hotarat sa fac un pas inainte pentru pasiunea mea de a scrie asa ca am intrat pe tata Google si primul rezultat m-a dus pe BlogSpot. Am blog gratuit deoarece pe vremea aia nici macar nu stiam ce inseamna domeniu, hosting sau alti termeni fara de care acum nu mai rezisti. Primul meu blog l-am creat de ziua lu' sor-mea, in 2012 si se numea Lumea unei portocale. Sincer, nu mai stiu de ce am hotarat sa transform "lumea" in "planeta", poate voiam un cuvant care sa cuprinda mai mult. Pe Planeta unei Portocale eu sunt stapana, comandant suprem, regina si supus in acelasi timp. Pentru promovare ma folosesc de Social Media, tucu-o-ar mama, si daca e sa ma iau dupa feedback, chiar imi citesc oamenii blogul. Iupiiii.
 
Sursa: denotat.ro

Ce inseamna SEO pentru tine?

Nu stiu cati dintre voi stiu despre SEO sau ce presupune acest concept. De fapt, nici eu nu stiam prea multe pana acum o luna cand m-am angajat ca si SEO Copywriter. Funny, nu? SEO e prescurtarea de la Search Engine Optimization si ajuta firmele de pe net, in special, sa rankeze, sa ocupe pozitii bune in motoarele de cautare pentru a fi cat mai la indemana potentialilor lor clienti. SEO aduce traficul organic, natural si asta pentru ca reprezentantii firmei sa nu se transforme in spammeri care apeleaza la metode vizibil artificiale astfel ca tata Google penalizeaza firma. Cand ajungi in punctul asta, e prea nasol ca sa mai continui. SEO pentru mine inseamna profesionalism, munca inteligenta si empatie. Prin empatie ma refer la faptul ca noi, SEO, ne punem in locul publicului tinta, suntem acolo unde clientii firmei sunt si le oferim continutul de care au ei nevoie.

Cum crezi ca ar fi viata ta acum fara Internet?

Ha, daca eu n-as avea Internet, prin extensie, nimeni nu ar avea acces la acest serviciu. Practic, ar fi nasol. Am fi toti incuiati ca in niste colivii, comunicatiile s-ar limita la telefonie, cod morse si porumbei calatori. Ok, sa nu exagerez. Imi facusem eu un plan, daca n-as fi facut nimic interesant de facut m-as fi dus la o manastire si m-as fi calugarit. Acolo as fi avut timp sa citesc. Saaaau as fi fost bibliotecara. De genul traditional, pe care o vezi mereu cu carti in brate si ochelari cu lentile ca fundul sticlelor de bere. Fara Internet n-as avea job-ul pe care il am acum, prietenii mei nu m-ar mai numi Google si n-as fi cunoscut atatia oameni frumosi.

Sursa: digitalskassoc.com

Cum crezi ca va arata viitorul Internetului?

In mod cert nu va fi plin de zane si inorogi, deoarece dupa cate vad, totul se duce incet de rapa. Problema consta in faptul ca Internetul e folosit de oameni si, cu fiecare generatie, aparent, si noi ne pierdem umanitatea. Internetul e facut sa ne ajute in mai multe sensuri: sa comunicam mai bine, sa aflam informatii si detalii despre ceva anume chiar in momentul in care avem nevoie, sa vindem sau sa cumparam, sa citim, sa traim la un nivel superior. Internetul e ca un univers paralel de existenta si importanta caruia suntem constienti dar nu o recunoastem. De ce spun asta? Ganditi-va cate am putea face cu toate informatiile de pe net, am putea sa construim ceva frumos. Nu, noi il folosim pentru porn, pentru manipulare si pentru ai corecta gramatical pe toti idiotii carora nu le pasa (de aia sunt idioti). Nu stiu cum va evolua Internetul dar cert e ca, atata timp cat o sa traiesc, voi scrie si ma voi documenta tot de pe Internet. Imi voi vedea nepotii pe Skype in timp ce calatoresc alaturi de barbatul meu, intr-o rulota, pe toate cararile planetei.

De-abia astept sa vad cati intre voi vor prelua leapsa. Hai sa aflam mai multe unul despre celalalt. Have fun, internautilor!

vineri, 18 septembrie 2015

Cum o fo' la Plopstock si cum o fo' sus la Suior

Stickerul o ajuns pe laptop!
Azi dimineata m-am trezit harnica. Adica pe la 7, desi inimuca mea ar mai fi vrut batar un miez de somn. Daca tot am aruncat plapuma la o parte, am zis ca e cazul sa scriu articolul ala de vi l-am promis. Uite noa ca deja ii saptamana de cand s-or intamplat toate.

Saptamana trecuta o fost Plopstock-ul in Satu Mare, vineri si sambata. Vineri nici macar n-am iesit din casa, eram zombie dar sambata am zis "pa pa" plaiurilor maramuresene si ne-am tirat in Satmar.




Pentru cine nu stie, Plopstock e un festival de muzica rock care se tine undeva intre digul de langa podul de fier si Fantana cu bere (unde berea e mai ieftina decat la festival). Noi am ratat marele spectacol de vineri cand or venit oameni mandri si frumosi (si cunoscuti) dar macar am ascultat vreo 3 trupe (? nu mai stiu) care incercau sa acopere muzica din cortul de Afterparty. Nu o fost chiar asa de rau avand in vedere c-am dat din cap si din picioare.



Partea interesanta o fost lumea de la festival. Aveam asa o impresie ca Plopstock-ul e fie pentru tineretul fara riduri de expresie (cum am eu) sau pentru seniori superbi care apreciaza muzica buna. In ceea ce priveste copiii/tinerii (ca-i tot acolo), mi-au lasat un gust amar comportamentul, aerele hipsteresti, tigarile uitate in coltul gurii si felul in care vorbesc. Ba, daca vorbeam eu asa la varsta lor, imi pusca mama o palma de numa' stele verzi vedeam. Ok, recunosc, sunt batrana si am in privinta asta pareri destul de conservatoare. Bunele maniere nu mai sunt la moda. C'est la vie.


In rest, numa' de bine. N-am vrut sa mergem la Afterparty pentru ca sunt zgarcita si mi se pare strigator la cer sa dau 20 de lei doar pe intrare. Atata timp cat nici nu cunosc numele dj-ului, nu ma impresioneaza nimic. Dar a fost ok, m-am simtit bine si am stat mai mult decat ma asteptam, pana la finalul concertelor. 

Dupa, am zis ca mergem in Downtown sa ne mai limpezim gatlejul daaarrr se pare ca nu mai exista localul, si-a schimbat numele cu ... ceva, ma rog, nu mai tin minte. 

Duminica chiar se plictisea al meu si si-o amintit de existenta telescaunelor de la Mogosa si Suior. Cum e nebun dupa munte, am zis sa pornim intr-o aventura temerara pana mai sus de cota 1000. Zis si facut. Am urcat cu telescaunul de la Suior (al de 2 persoane) - n-o fost scump, 10 lei dus intors si ne-am aventurat pana suuus de tot. Nu stiu care-i treaba dar plamanii mei nu-mi mai sunt prieteni apropiati asa ca, pana am ajuns, ne-am oprit de zeci de ori, am rasuflat ca si taurii la corida si m-am abtinut sa nu risipesc bunatate de mancare. 

Problema se pare ca era alta. Cu cativa metri inainte de destinatie am dat peste... afine. Ooo da, sa vezi cum mi-am revenit, gandesti ca m-o bagat careva in priza. Al meu radea ca mie-mi trebe mancare si is fresh (de portocale), nu mai am nicio problema.

Sus, am filmat si chestiuta aia de-am lipit-o pe facebook dar credeti-ma, nu se compara ce-a prins camera cu toata frumusetea ce ti se-asterne la picioare. In jur vezi doar munti, chiar si Creasta Cocosului e vizibila iar aerul tare si bun te innebuneste. Am fost din nou recunoscatoare ca aici e casa mea si Maramuresul ma surprinde pe zi ce trece, cu locuri fantastice, munti batrani si semeti, oameni buni si mancare de te lingi pe degete.

Mi-e drag si ma mandresc cu locul unde ma simt "acasa". Suiorul si Mogosa sunt locuri pe care trebuie sa le vizitati atunci cand ajungeti pe-aici. Iarna, partiile de-aici sunt grozave, cel putin asa am auzit. Moaid, o sa va spun sigur dupa ce da zapada.


Mai multe nu va mai spun, haideti sa vedeti cu ochii vostri. Daca mint si n-am dreptate, aveti o bere din partea mea.