Suficieeent de normal?!

Eu zic ca da:> fiecare dintre noi pastram o urma de normalitate nebuneasca imprimata pe personalitate.. O pata voluptoasa, ascunsa insa in adanc, pe puritatea unei vieti care, in fapt, respecta regulile societatiii asteia plictisitoareeeee.. Normalitatea cica vine din "familie", "bani", "cariera", "noroc", "dragoste"... parca sunt horoscop:X... dar acestea sunt doar concepte generale:)

Normalitatea e de fapt raza de soare care strabate prin perdea dimineata si-ti mangaie fata inca adormita. Sau mirosul amar de cafea ca o picatura parfumata in suflet. Sau fulgii de nea, mari si grei, atarnand in stelute din cer  cand tu stai in cofetarie si razi cu un prieten drag. Saaaauu surasul strengaret al unui copil ce-si doreste o acadea de aia mare, rotunda si rosie sa o roada cat e ziua de lunga:X

Sau soarele ce-ti mangaie trupul in miez de vara, ochii umbriti de gene lungi ce-ti zambesc timid sau cei patrunzatori, barbatesti, dragostea.. E viata in sine, cu bune si rele, mana de ajutor ce te sprijina, te ridica, chiar si din cea mai adanca mocirla, zambetul parintilor sau imbratisarea de care ai avut nevoie dupa atata timp de nesiguranta. Normalitatea e acel altfel. E originalitatea, diferenta fata de ceilalti. Suntem unici fiecare in parte, avem dreptul fiecare la aceasta unicitate, avem dreptul la viata, realitate si vis. Caci nu trebuie sa uitam sa visam dar sa ne implinim visele, sa indraznim sa ne traim traiu' si sa
ne mancam malaiu' asa cum vrem noi. Sa ne transformam normalitatea in cartea noastra de vizita. De aceea intreb! Esti suficient de normal incat sa fi diferit? Sa iti bagi piciorul in toate regulile ce-ti sugruma viata ca un corset blestemat pe trupul prea plin al unei cucoane? Sa iti iei lumea in cap, sa strigi ca esti liber si sa alergi descult prin iarba si sa canti (oricat de fals) si sa razi si sa plangi si sa fi tu insuti? Poti? Esti sigur?

De fapt intrebarea nu e daca poti, ci daca vrei. Vrei? Vrei sa Vorbesti cu o Portocala?:P