Mi-e milă de oamenii acaparaţi în relaţii. Relaţii pe care nu le vor, nu le mai aduc nici o bucurie, nu le mai smulg nici o picătură de pasiune din trup. Şi mai rău, mi-e milă de oamenii ce se mint şi îşi mint "străinul personal" că încă scânteia aceea le mai încălzeşte sângele.
Sunt oameni care înşeală, ţinându-se de mână cu "marea dragoste". E ca şi cum mi-ai încredinţa un boţ de carne sângerândă, numită inimă; şi acel boţ de carne se zbate să-mi supravieţuiască în palme, să crească mare, să se facă frumos. Şi eu îţi zic că voi avea grijă pentru totdeauna de urâţenia aia care se va face frumoasă. Dar pe drum, undeva, o să mă satur de ea.
Poate o să văd altă urâţenie, care să-mi facă zgârciul din piept să se îmbolnăvească greu şi prostesc.
Sau pur şi simplu nu-ţi mai vreau boţul de carne în grija mea.
Sunt egoistă. O să vreau să le păstrez pe amandouă, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Cel puţin o să mă gândesc să încerc.
Şi n-o să-mi iasă. O să-ţi cer o pauză. De relaţie.
Stai puţin, pauză de la iubire/ iubit/ iubind? Nu există aşa ceva.
Când o să-ţi cer pauză sau oricine altcineva îţi va cere, să ştii că s-a terminat. Boţul de carne se aruncă pe jos şi se calcă în picioare într-o încercare eşuată de a-i induce amnezie. Amnezie în dragoste. Ca să nu doară.
Şi tot nu-i bună reţeta.
Nu poţi urla egoist şi înspăimântat "PAUZĂ". Nu eşti nici într-un joc, nici într-un meci. Nu eşti la şcoală, nu eşti la muncă, nu eşti la bar şi simţi că te îmbeţi. Responsabilule.
Din păcate, iubirea este un full time job.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu