Moment de sinceritate.

Îmi urăsc bărbatul. 

BĂRBAT cu litere mari de tipar, cu cicatrici adânci pe trup, pe care le sărut înciudat seara, înainte de culcare. Îl urăsc pentru tot ce e el mai frumos şi mai bun pe lume, pentru curajul şi nebunia lui, pentru toţi dracii pe care îi stârneşte în mine. Pentru toţi fiorii, pentru fiecare sinapsă în creier ce arde incandescent sub fruntea mea, pentru fiecare nerv pe care îl sărută, îl dezmiardă, îl atinge prin piele.

Îl urăsc pentru barba ce şi-o plimbă pe trupul meu fragil, pentru mâinile mari şi grele ce mă vor rupe într-o bună zi, pentru buzele cu gust violent, metalic la care mă întorc dependentă pentru o nouă şi o nouă şi o nouă doză.

Îl urăsc pentru privirea lui leneşă ce se aprinde când îmi pătrunde mijlocul şi-mi râde când mă strâmb la el.

Îl urăsc pentru fierbinţeala ce-i arde trupul mereu şi gingăşia cu care îmi mângâie glezna şi-mi sărută picioarele.
Îl urăsc pentru toate poftele pe care le trezeşte în mine şi libertatea pe care o simt lângă şi cu el.

Îl urăsc pentru că îl iubesc.