Apa si cantec pentru suflet

Am stat o vreme sa ma gandesc daca sa scriu articolul asta sau nu. Nu e ceva grav dar ma simt mica fata de atatia romani muncitori care isi dau si sufletul muncind in agricultura prin strainatate. Acest articol e despre sudoare, despre mangaiere pentru suflet si despre apa care alina si vindeca. Despre scurta mea experienta afara, muncind in agricultura pe parcursul celei mai aprige calduri de august. Despre romanii din strainatate.

Inainte sa plec aveam o vaga idee despre ce m-ar putea astepta. Tocmai de aceea am insistat sa nu ma angajez in oras ci sa plec afara, sa castig bani frumosi chiar daca muncesc pe rupte. Stiam cateva lucruri de la Ma, care pleaca de ani buni. Stiam si povestile dar tot timpul am vrut sa invat pe pielea mea. Eu singura. Si au fost multe.

Nimic nu te pregateste pentru dorul care te loveste brusc, in moalele capului, cand de-abia ai lasat in urma granitele tarii. Nimeni nu te pregateste pentru indiferenta strainilor si pentru persoanele cu care ai de-a face. Nici un chin nu se compara cu setea.

Pentru mine calatoria a inceput si cu stangul si cu dreptul. Am stat aproape doua zile pe energizante si 2 sandwich-uri; am stat treaza pentru sofer in timp ce ceilalti dormeau. Am avut noroc sa dau peste un sofer de treaba care mi-a povestit absolut toata viata lui. De ce nu am dormit si eu? Pentru ca stiu cat de usor e sa adormi la volan, din pricina drumurilor lungi pe autostrada si a oboselii noptilor si zilelelor nedormite. Stiu de la doi soferi de cursa lunga: Ma si barbatul meu drag. Asa ca am cantat, am spus glume si l-am batut pe umar cand am vazut ca-si lasa barbia in piept.

Cand am ajuns intr-un final, imi doream doar apa. Sa beau, sa ma spal si sa dorm. 

Pana m-am acomodat a trecut doar o zi pentru ca eu sunt plecata de-acasa de la 6 ani, si mi-e usor. Dar dorul nu se poate compara niciodata. M-am confundat cu peretii scorojiti si caldura inabusitoare de peste zi si m-am pierdut cu capul intre meri si peri.

Sursa: Pinterest

Partea buna e ca m-am regasit de fiecare data, un pui de fata cu picioarele invinetite, cu bratele zgariate si fata inrosita. Nu m-am lasat rapusa de dor, de oboseala sau de sete. Am invatat sa rad si sa traiesc din plin de la alti romani cu inimi aprinse de dor in piept. Toti sunt oameni frumosi, care lupta din greu sa puna ban cu ban deoparte pentru familiile lor de acasa. Toti zambesc si rad cu gura pana la urechi si apreciaza fiecare noua dimineata in care soarele le mangaie fruntile bronzate. Au avut grija de mine ca si de copilul lor iar pentru asta o sa le fiu mereu recunoscatoare.

Mi-a fost tare drag un nene ce imi canta intr-una "Fata tatii, copilita" cu glas de miere si-mi spunea ca-i pacat de el ca are doar feciori. Deja il strigam "tata" pentru ca avea grija intotdeauna sa mananc, sa iau pauze si sa nu uit sa beau apa. Apa mi-a dat putere si forta sa nu ma prabusesc sub crengile bataioase si sa fiu copilul harnic al livezii. In caldurile in care-am lucrat, am ajuns sa beau si 8 litri de apa in fiecare zi si parca tot imi simteam inima uscata.

Lucram si cantam de rasunau livezile. Tata Luci incepea cu "Geaba sunt copil sarac" iar eu terminam cu "Mocirita cu trifoi". Doar cand era patronul langa noi munceam voiniceste si cantam in gand. Nici pasarile nu mai indrazneau sa ciripeasca. De fapt, in zapuseala si uscaciune unde sa mai cante pasare-adormita? Mai bine zboara la o margine de rau si-si adapa sufletul. Cum am fi zburat si noi inapoi in tara.

Cantam doar noi, romanii, pasari calatoare-n lume, si munceam. Ne era drag sa muncim, sa ne intrecem care umple mai multe binturi cu fructe si care culege mai repede.

Haideti sa va povestesc si una faina. Munceam pe car (un utilaj ca o platforma, cu care puteam culege fructele din varful copacilor) cu Ma si s-a facut ora pranzului. Era o caldura de te topeai in picioare si, cum am tras sa terminam randul mai repede, n-am baut apa deloc intr-o ora. Deja de la sete imi venea sa turbez, vedeam negru in fata ochilor. Noa si ne-am hotarat sa lasam bintul umplut jos, ca sa intram in pauza si sa ne udam si noi buzele. 

Doar ca n-am aliniat sina cum trebuie si numa n-o vrut bintul sa coboare pe cozi. De nervi (nu mai aveam rabdare, muream de sete) am impins amandoua de bint cat am putut. Si s-o intors spurcaciunea cu curu-n sus si s-or imprasiat toate perele pe sub pomi... Bravo, patratel!

Sursa: Pinterest

Am lasat situatia asa pana am ajuns in hala, am baut apa si am mancat putin. Dupa ce ne-am hidratat, ne-a venit ideea salvatoare: am cules pere frumoase, rotunjoare intr-o lada pana am ajuns in fundul livezii, unde se cocea la soare bintul rasturnat. Si da-i, fata mea, si culege perele date de pamant, aduna-le in bint si aranjeaza-l frumos sa nu se vada ca-i tocat pe dedesubt. Noroc pur am avut! (desi cred ca ne-o injurat patronul cand o scos perele la vanzare de numa' numa')

Pe cat de greu a fost in strainatate pe atat de multe am invatat. Despre ceea ce inseamna viata, solidaritate, prietenie si responsabilitate. Despre cat de important e sa-ti pastrezi buna dispozitie. Si despre ideile geniale care iti vin daca bei apa!