Păi.. simplu. Te
trezeşti dimineaţa de la 7 jumate cu două alarme, ca să fii sigur că te
trezeşti. A şi un reminder cu ce căcaturi trebe să faci în ziua ta de căcat.
Apoi dai un
telefon la bancă (mama-tata la bani, briliantul şi valoarea) ca să întrebi când
intră cash-ul. De preferabil, înainte de 11, ca să apuci să faci şi celelalte
căcaturi.
Mama-tata la bani
e plecată în sorcovie şi pune banii mai încolo. „Da’ e urgent”. „Nu-mi zi mie
că ştiu”. „Da’ până la 11 trebe...”. „Tre’ să-nchid. Te sun mai încolo”.
În aşteptare, te
pui să faci bagaje de rahat, care oricum stau în mijlocul camerei de o
săptămână.
Trecem peste. Dai
un ochi pe facebook, unde ai mesaje necitite de la prinţesa ta. Ignori, sună
telefonul. O intrat caşcavalul.
Noa’ amu’ rahat.
Tre’ să mergi în complex, 40 de minute pe jos, cu picioarele zdrelite pentru că
eşti împiedicat şi transpirând ca un porc. Super!
Bineînţeles că
mergi, ce pana mea. Oraşul te întâmpină cu senzatii grele, comuniste. Coada.
La orice, frate.
Platit căminul? Coadă. Cumpărat haleală?
Coadă. Dus cărţi la bibliotecă? Coadă. Cumpărat bilet de tren? Coadă. Cumpărat
medicamente? Coadă.
Dar calm... Ce
atâta nerv şi disperare? De parcă n-ai destul timp. Că trenu’ pleacă oricum
ca-n Vanatau, la orice oră vrea el.
Las-o, frate.
Deci te duci la cămin să-ţi ronţăi pleşcăviţa şi predai frumos camera. Buoon.
Ce mai faci?
Rahat. Că tre’ să pleci.
Ca în orice zi de
rahat, ai o groază de bagaje şi nici un ban în portofel. Şi nici credit la
telefon. Iar precinii cu maşină nu răspund la mesaje de urgenţă.
Deci, ultimii tăi
7 fuckin’ lei îi dai pe taxi până la gară, în timp ce încerci (degeaba) să nu
faci conversaţie cu un moş libidinos ce băleşte pe volan, uitându-se la
picioarele tale.
Căcat. Ajungi cu
vreo ora jumate înainte la gară şi-ţi aprinzi o ţigară de rahat. Apoi încă una.
Şi încă una. Vrei să te urci în trenul de Bucureşti. Şi ce-o să faci acolo, de
capul tau, fratele-meu? Nada.
Vine trenul tău
de căcat. Şi nu mai pleacă. Numa’ dupa vreo juma’ de ora întârziere. Căcat.
Şi bineînţeles că
începe furtuna. Mă rog, tsunami, tornada, Katrina, căcat, nu ştiu. Mă-ta îi
plecată de-acasa, nu te-aşteaptă nimeni cu pâine şi sare. Sau măcar un scuipat
între ochi.
Iar precinu’
de-acasă cu maşină vrea să bea bere şi-ţi trânteşte telefonul în nas,
sugerându-ţi să iei un taxi. E doar 6 lei. Căcat.
N-AM NICI 50 DE
FUCKIN’ BANI SĂ MĂ CAC LA O BUDĂ PUBLICĂ!
Mori de foame, te
pişi pe tine, te doare măseaua aia care-ţi umflă lunar faţa cu puroi, îşi vine
ciclu’, te dor juliturile că eşti picat din lună şi ţi-e frig. Da’ ce căcat?
Te duci liniştit
prin ploaie, cu bagajele după tine. Aşa cum poţi. Pentru că, de ce nu? E o zi
de rahat.
P.S. Până la urmă
o venit un precin să mă ajute cu bagajele. Ceea ce e bine. Dar mi-or tăiat
ăştia porţia la net. Ceea ce nu e bine. E de rahat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu