Toamnă în tălpile goale

V-am scris de curând ca am devenit tare sensibilă la mirosuri. Şi tocmai din pricina asta, ieri, m-am izbit de cel mai iubit parfum, pe care l-am simţit încă din momentul în care Ma m-a livrat lumii: mirosul Toamnei. Fiecare anotimp are un miros anume dar parcă toamna împrăştie cele mai minunate arome. Ziua, însă mai ales noaptea. 

sursa: Iutta

Azi noapte miroasea a toamnă zăvorâtă cu lacătul mâncat de rugină. Mirosea a pământ reavăn îmbrăţişând pe lături asfaltul somnoros, de-abia trezit de furtuna de peste zi. Îmi simţeam tălpile încălzite de somnul asfaltului, strivind cu milă bătrâneţea frunzelor de aramă şi cenuşă. Bulgări de castane şi nuci se despărţeau grăbiţi din copaci şi sărutau zgomotos faţa pământului. Mirosea a lumini ascunse în ceaţă şi a trunchiuri de copaci aplecaţi sub povara timpului. Oamenii nu mai sunt oameni, toamna i-a transformat în umbre derutate: vin sau se duc?

Toamna, luminile muntelui se oglindesc pâlpâind în cer. Dar cerul e numai nori şi ceaţă şi pare să coboare din ce în ce mai greu pe creste. Aşa că luminile se sting învinse, una după alta şi muntele mai simte doar pasul Mumei Pădurii care aleargă de nebună după lupii lui Sân' Andrei. 

Miroase în sfârşit a lemn odihnit în vechi bisericuţe maramureşene, pe care se preling, odioşi, stropi de frig. E vreme de păcat si somn şi de înţelepciune. În toamnă nu găseşti nicio grabă dar, mai important, nu simţi nicio pedeapsă. Ce ai făcut cât te-a ţinut vara şi primăvara îţi revine în minte fără regrete. Îţi priveşti amintirile precum un bătrânel se uit la nepoţi: cu drag şi cu iertare. Pentru că ce este mai important decât să te iubeşti şi să te ierţi pe tine?!

Toamna e aramă şi aur topit pe frunze, ce îi leagă pe toţi laolalta. Sate şi oraşe, munţi şi câmpii toate sunt bănuţi preţioşi în puşculiţele oamenilor harnici din vremuri trecute. Pământul se transformă într-o mare de aramă, cutreierată de vasele cunoaşterii şi ale muncii. Doar începe şcoala şi se cam gată concediile iar pentru unii încep noi etape ale maturităţii.

Mă gândeam că toamna asta nu o sa mai am treaba bagajelor şi-a drumurilor spre Timişoara dar apar, rând pe rând, alte ocazii şi trebuinţe pentru care să fiu mereu pregătită. Şi e perfect aşa.

Prin toamna asta o sa trec cu nasul în vânt şi cu tălpile goale. Să simt tot.